UE analizează posibilitatea de a taxa 70.000 de mari companii pentru acces pe piaţa unică

Comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a cerut statelor membre să sprijine introducerea mai multor noi taxe, printre care şi o taxă anuală care va fi percepută de la 70.000 de mari companii pentru acces pe piaţa unică, în ideea de a finanţa programul de relansare economică, informează Financial Times, potrivit Agerpres. 
Economica.net - lun, 01 iun. 2020, 05:29
UE analizează posibilitatea de a taxa 70.000 de mari companii pentru acces pe piaţa unică

Într-un interviu acordat Financial Times, Johannes Hahn a spus că nu există alte alternative decât a da Comisiei Europene noi surse de venituri directe (sau propriile resurse), prin care să-şi asigure serviciul datoriilor, ce urmează a fi asumate conform planului de 750 de miliarde de euro dezvăluit săptămâna trecută. Printre aceste surse de venituri ar putea să fie inclusă şi o taxă anuală care va afecta 70.000 de companii din Europa, cu o cifră de afaceri globală de peste 750 de milioane de euro.

„Ceea ce ţintim este ca, cel mai târziu la finele lui 2027, să avem un flux stabil de noi resurse proprii la bugetul nostru” a spus Johannes Hahn. Acesta a explicat că alternativa ar fi contribuţii mai mari la bugetul comunitar din partea statelor membre, ceea ce ar fi inacceptabil din punct de vedere politic. „Un buget mai mic nu va fi acceptat de marea majoritate a statelor membre. Iar când vine vorba de noi contribuţii, nu văd să existe interes în nicio ţară” a spus comisarul european, potrivit Agerpres. 

Taxa care va fi percepută de la marile companii, un proiect care deocamdată este într-un stadiu incipient în interiorul Comisiei, ar urma să ia forma unei sume forfetare ce va fi plătită anual pentru utilizarea pieţei unice. Amploarea acestei „taxe de acces” va depinde de mărimea companiei, a precizat Johannes Hahn, adăugând că marile companii ar putea fi împărţite în două sau trei categorii.

Această taxă face parte dintr-un pachet de opţiuni de majorare a veniturilor, care include o taxă pe carbon, venituri din extinderea schemei de tranzacţionare a emisiilor de poluare şi o taxă pe companiile digitale. Johannes Hahn a subliniat faptul că noile propuneri „nu vizează contribuabilii individuali, dar pe de altă parte se potrivesc perfect cu priorităţile noastre politice”, precum combaterea schimbărilor climatice.

Orice taxă comună la nivelul UE are nevoie de aprobarea guvernelor tuturor celor 27 de state membre şi a Parlamentului European.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că ar vrea ca statele membre UE să sprijine un pachet de iniţiative de revenire economică în valoare de 2.400 miliarde de euro. Propunerea executivului comunitar vizând un instrument de revenire în valoare de 750 miliarde euro, combinat cu „buget UE pe termen lung revizuit în valoare de 1.100 miliarde euro”, este o „necesitate urgentă şi excepţională pentru o criză urgentă şi excepţională”, a apreciat Ursula von der Leyen. Preşedintele Comisiei Europene a precizat că noile iniţiative se vor alătura unui pachet convenit deja în valoare de 540 miliarde de euro. „În total, aceasta va duce efortul nostru de revenire la 2.400 miliarde de euro”, a subliniat Ursula von der Leyen.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...