Cehia ridică toate restricţiile de circulaţie cu Austria, Germania şi Ungaria; Budapesta, pe cele cu Austria, Cehia şi Slovacia

Guvernul ceh a anunţat că, începând de vineri de la prânz, va redeschide total frontierele cu statele vecine Austria şi Germania şi va permite, de asemenea, libera circulaţie în Ungaria, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 05 iun. 2020, 05:59
Cehia ridică toate restricţiile de circulaţie cu Austria, Germania şi Ungaria; Budapesta, pe cele cu Austria, Cehia şi Slovacia

Anunţul a fost făcut pe Twitter de premierul ceh Andrej Babis.

Decizia urmează celei prin care, de la miezul nopţii de miercuri spre joi, a fost restabilită libertatea deplină de circulaţie de o parte şi de alta a frontierei cu Slovacia, potrivit Agerpres. 

În cursul serii de joi, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat ridicarea restricţiilor de călătorie între Ungaria, Austria, Cehia şi Slovacia începând de vineri de la ora locală 08.00, după cum informează MTI.

Într-o postare video pe Facebook, el a afirmat că a convenit, împreună cu omologii din cele trei ţări, ‘pe parcursul mai multor discuţii telefonice, detaliile tehnice’ ale redeschiderii frontierelor.

Cetăţenii vor putea trece graniţele între Austria, Cehia, Ungaria şi Slovacia fără a prezenta dovada unui test negativ la coronavirus şi fără a fi supuşi carantinei, a precizat Szijjarto. 

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...