Elveția va permite începând cu 15 iunie accesul pe teritoriul său al cetățenilor din toate statele UE, mai devreme decât stabilise inițial

Elveţia a decis vineri să-şi redeschidă mai devreme decât era prevăzut frontierele cu toate ţările Uniunii Europene, pe 15 iunie, o măsură solicitată de Italia, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 05 iun. 2020, 13:11
Elveția va permite începând cu 15 iunie accesul pe teritoriul său al cetățenilor din toate statele UE, mai devreme decât stabilise inițial

Guvernul elveţian a anunţat la mijlocul lui mai că intenţionează să redeschidă frontierele pe 15 iunie cu Austria, Germania şi Franţa, făcând-şi publică după câteva zile şi intenţia de a restabili până cel târziu la 6 iulie libera circulaţie a persoanelor şi libertatea de deplasare cu toate ţările din spaţiul Schengen.

Însă Italia a decis să ridice restricţiile de intrare în frontierele interne ale spaţiului Schengen cu vecinii săi pe 3 iunie şi a cerut reciprocitate de la ţările vecine.

Până acum, cererea Italiei a fost respinsă de autorităţile elveţiene, care au estimat chiar marţea aceasta că „este prea devreme pentru ridicarea controalelor” cu Italia.

După trei zile şi „dat fiind actuala situaţie epidemiologică”, guvernul elveţian a estimat că restricţiile de intrare vor putea fi ridicate pe 15 iunie pentru toate ţările din UE şi pentru Regatul Unit, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Această decizie a urmat unei „conferinţe video informale a miniştrilor de interne ai statelor Schengen, care a avut loc vineri”, a precizat guvernul elveţian într-un comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la COmisia Europeană
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la ...
Preşedintele Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Cornu, că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu i-a prezentat încă planul de măsuri pentru reducerea......
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de dolari compania Global Infrastructure Partners
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de ...
Comisia Federală de Reglementare a Energiei din Statele Unite a aprobat vineri tranzacția prin care fondul american de ...
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Marca de automobile Chrysler, deținută de grupul Stellantis, recheamă aproximativ 1,2 milioane de vehicule din SUA din ...
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Banca americană Goldman Sachs a anunțat vineri că și-a ajustat estimările privind producția de petrol realizată de ...