KazMunaiGaz primeşte un împrumut de 4 mld. dolari de la stat pentru dezvoltarea proiectului Kashagan

Compania de stat KazMunaiGaz, proprietarul grupului Rompetrol, va primi un împrumut de 4 miliarde de dolari de la statul kazah pentru dezvoltarea proiectului petrolifer Kashagan din Marea Caspică, cea mai mare descoperire petrolieră din ani '60 până în prezent.
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 14:36
KazMunaiGaz primeşte un împrumut de 4 mld. dolari de la stat pentru dezvoltarea proiectului Kashagan

Rezervele de petrol de la Kashagan, descoperite în anul 2000, sunt estimate la 38 miliarde de barili, iar companiile implicate se aşteaptă la un nivel al producţiei de 1,5 milioane de barili pe zi, reprezentând 1,6-1,7% din consumul mondial estimat pentru acest an.

Împrumutul va fi acordat printr-o emisiune de obligaţiuni KazMunaiGaz, potrivit Biroului de presă al preşedintelui Nursultan Nazarbayev, citat de Bloomberg.

Banii provin de la Fondul Naţional al Kazahstanului, administrat de banca centrală.

Statul kazah s-a alăturat în 2005, prin KazMunaiGaz, proiectului Kashagan din Marea Caspică.

Între timp, Kazahstanul şi-a dublat participaţia la compania de proiect, la 16,8%, potrivit informaţiilor prezentate anterior de Reuters.

Ceilalţi acţionari ai consorţiului sunt Eni (Italia), Royal Dutch Shell (Marea Britanie), Total (Franţa), ExxomMobil şi ConocoPhilips (SUA), respectiv Inpex (Japonia).

Conform termenelor din proiect, Kashagan ar trebui să înceapă să producă petrol la sfârşitul acestui an – începutul lui 2013.

KazMunaiGaz a cumpărat în 2007 grupul Rompetrol şi a anunţat, în luna martie a anului trecut, că investise până la acea dată aproximativ 800 milioane de dolari la compania românească şi că intenţiona să finalizeze până în 2012 modernizarea companiei.

Fondul Naţional al Kazahstanului controlează active în valoare totală de 90 miliarde de dolari, potrivit Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Rezerva Federală americană a redus dobânda de referință cu 0,5%, aceasta fiind prima scădere din ultimii patru ani
Rezerva Federală americană a redus dobânda de referință cu 0,5%, aceasta fiind prima scădere din ultimii patru ani
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu o jumătate de punct procentual, la un interval cuprins între 4,75% şi 5%, în linie cu estimările, transmite Reuters,......
MCID alocă 24 de milioane de euro celor șapte centre de inovare digitală din România pentru implementarea de tehnologii inovative în companii și administrație
MCID alocă 24 de milioane de euro celor șapte centre de inovare digitală din România pentru implementarea de tehnologii ...
Guvernul României a aprobat în ședinta de miercuri, 18 septembrie 2024, Strategia națională pentru dezvoltarea și susținerea ...
PAID a efectuat prima plată către un asigurat afectat de inundații la mai puțin de 48 de ore de la notificarea daunei
PAID a efectuat prima plată către un asigurat afectat de inundații la mai puțin de 48 de ore de la notificarea daunei
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a efectuat prima plată la doar 48 de ore de la notificarea daunei, ...
Noi explozii în Liban. Mai multe stații de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah au fost detonate
Noi explozii în Liban. Mai multe stații de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah au fost detonate
Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea ...