Polonia, ţară care îşi asigură mare parte din energia electrică cu ajutorul cărbunelui, a precizat că minerii reprezintă aproximativ 20% din totalul cazurilor de coronavirus.
„Asemenea acţiuni sunt necesare pentru a stinge focarele epidemice”, a precizat Sasin luni, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că minerii vor fi plătiţi integral în următoarele trei săptămâni şi nu sunt ameninţate livrările de cărbune.
Pandemia a amplificat problemele financiare cu care se confruntă industria poloneză a cărbunelui, care va fi susţinută printr-un plan guvernamental de restructurare ce urmează să fie anunţat în săptămânile următoare.