Părinţii şi profesorii sunt dezamăgiţi de decizia Curţii de Apel Bucureşti care a judecat, miercuri, unul dintre dosarele în care mai mulţi părinţi au cerut suspendarea ordinului privind înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I. Ei se aşteptau să câştige în instanţă.
Avocatul părinţilor, Mihai Radu, a declarat că va înainta recurs.
„Numai unul dintre litigii a fost respins. Orice câştig al nostru din cele patru litigii va fi în beneficiul părinţilor. Problemele nu sunt în nemulţumirile părinţilor ci faptul că se încalcă legile şi nu se respectă normele. Ordinul este nul pentru că nu a fost respectată forma de adoptare”, a spus Mihai Radu, avocatul părinţilor.
„La acest moment şcoala nu este pregătită pentru preluarea acestei clase pregătitoare. Nu înteleg de ce nu au lăsat clasa pregătitoare obligatorie la gradiniţă. Nu este timpul necesar pentu pregătirea cadrelor didactice pentru acest curiculum”, a spus o educatoare.
„Legea trebuia să fie atent discutată, vom reveni cu aceeaşi poziţie. Clasa pregătitoare trebuie să fie suspendată”, a declarat sindicalistul Gheorghe Izvoranu.
Instanţa a respins solicitarea părinţilor, astfel că ordinul rămâne în vigoare. Într-un alt dosar judecat luni la Curtea de Apel Bucureşti, în care 39 de părinţi au formulat cerere de suspendare a ordinului, este aşteptată în continuare o soluţie.
Totodată, alte două dosare ale părinţilor împotriva Guvernului şi Ministerului Educaţiei privind acelaşi ordin urmează să fie dezbătute de instanţă în 2 martie şi respectiv 6 martie.
Părinţii au dat în judecată Guvernul şi Ministerul Educaţiei nemulţumiţi că în urma acestui act normativ nu îşi vor mai putea înscrie copiii decât în şcolile de care aparţin cu domiciliul.
În acţiunea depusă la instanţă părinţii arată că Ordinul 3064/2012 este neconstituţional, că le îngrădeşte mai multe drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute de Constituţie şi că pentru asumarea lui societatea civilă, părinţii şi cadrele didactice nu au fost consultaţi.