ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a decis reluarea activităţilor cu publicul, începând cu data de 15 iunie.
Pentru funcţionarea optimă şi în siguranţă, ANCPI și instituțiile din subordine au luat măsurile necesare. Astfel, accesul publicului în instituţie se va face cu respectarea distanţei de siguranţă și marcarea traseelor de acces și de ieşire.
De asemenea, accesul publicului este permis în conformitate cu reglementările stabilite în acest sens.
„Recomandăm, în continuare, comunicarea electronică, acolo unde acest lucru este posibil. Persoanele fizice şi juridice autorizate, notarii publici și celelalte categorii de persoane care au acces la aplicațiile informatice ale ANCPI vor continua să utilizeze serviciile on-line”, anunță oficialii ANCPI.
Totodată, persoanele cu funcții de conducere din cadrul ANCPI și al instituțiilor subordonate vor începe programarea și susținerea audiențelor.