Măsurile de sprijin pentru angajaţii companiilor ale căror activităţi sunt în continuare restricţionate vor fi prelungite – Ministrul Muncii

Măsurile de sprijin acordate angajaţilor din companiile ale căror activităţi sunt în continuare restricţionate vor fi prelungite pe durata menţinerii restricţiilor, a anunţat, vineri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 12 iun. 2020, 11:50
Măsurile de sprijin pentru angajaţii companiilor ale căror activităţi sunt în continuare restricţionate vor fi prelungite - Ministrul Muncii

„Angajaţii companiilor ale căror activităţi sunt în continuare restricţionate, şi anume activităţile în restaurante, spectacolele şi activităţile cu public numeros, spectacolele în teatre, spaţiile de joacă închise, pentru toate aceste domenii acolo unde persoanele aflate în concediu de îngrijire a copilului sau persoane care sunt aproape de perioada de doi ani, respectiv trei ani pentru copilul cu dizabilităţi pe care îl aveau în creştere şi erau pe punctul de a se întoarce la serviciu, prelungim măsurile de sprijin. Acordăm în continuare, pe durata menţinerii măsurilor de restricţie, indemnizaţia pentru creşterea copilului, stimulentul de inserţie, stimulentul pentru persoanele aflate în concediu de acomodare, adică în vederea adoptării unui copil”, a spus Alexandru, într-o declaraţie de presă.

Ministrul de resort a adăugat că o altă măsură aprobată în şedinţa de Guvern de joi, 11 iunie, oferă posibilitatea altor membri ai familiei să poată primi ajutor financiar în cazul decesului unei rude aflată în concediu de creştere a copilului.

„Am luat o măsură corectă cu privire la posibilitatea ca şi moştenitorii, respectiv alţi membri ai familiei unei persoane căreia, aflată în concediu de creştere a copilului, i se întâmplă o nenorocire în sensul în care decedează, ea nefiind în această perioadă necontributoare. Aparţinătorii sau cei care sunt membri ai familiei, moştenitori să poată primi ajutorul de deces”, a subliniat Violeta Alexandru.

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat, vineri, că acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului va fi prelungită până la data de 31 decembrie, în situaţiile în care aceasta expiră pe perioada stării de alertă.

„Indemnizaţia pentru creşterea copilului, pentru cei cărora le expiră perioada de acordare a acestei indemnizaţii pe perioada stării de alertă, se prelungeşte până la 31 decembrie 2020, la fel şi stimulentul de inserţie pentru cei care se întorc la muncă sau doresc să se angajeze după încheierea acestei perioade. Potrivit acestor prevederi, impactul acestor măsuri este de aproximativ 13 milioane de lei pentru două luni, în cazul indemnizaţiei de creştere a copilului, de care vor beneficia aproximativ 3.000 de persoane, în situaţia în care această indemnizaţie, aşa cum cunoaşteţi, este de 2.200 de lei. În schimb, pentru stimulentul de inserţie se estimează un număr de beneficiari de aproximativ 5.000 de persoane şi acest beneficiu se acordă în cuantum de 650 de lei estimat pentru o perioadă de două luni. Important de reţinut este că aceste măsuri se aplică doar pentru persoanele care activează în domenii unde continuă restricţiile pe perioada stării de alertă”, a afirmat Dancă, în cadrul unei declaraţii de presă susţinută la Palatul Victoria.

Acesta a precizat că, în şedinţa de Guvern de joi, a fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă prin care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale reglementează prelungirea unor facilităţi acordate pe durata stării de urgenţă şi stării de alertă şi, totodată, permanentizează o serie de măsuri de simplificare a modului de depunere a documentaţiilor pentru diverse drepturi şi beneficii sociale.

Conform unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis vineri AGERPRES, actul normativ adoptat de către Executiv reglementează acordarea ajutorului de deces în cazul cazul persoanei decedate care se află în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv până la 7 ani în cazul copilului cu handicap, sau în cazul decesului copilului.

În plus, Guvernul a decis prelungirea acordării drepturilor de care beneficiază persoanele aflate în concediu de creştere copil sau în concediu de acomodare în cazul adopţiei, dacă aceste persoane îşi desfăşoară activitatea într-un domeniu restricţionat, potrivit actelor emise de autorităţile competente. „Trebuie menţionat că această prelungire nu se va face în mod automat. Părinţii aflaţi în această situaţie vor trebui să depună o cerere, însoţită de o adeverinţă de la angajator prin care să dovedească că nu pot reveni în activitate din cauza faptului că domeniul în care lucrează este în continuare restricţionat”, menţionează ministerul.

În cazul celor care desfăşoară activităţi independente, agricole sau exercită profesii liberale, adeverinţa de la angajator se înlocuieşte cu o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că domeniul în care îşi desfăşoară activitatea este încă restricţionat.

Ministerul Muncii mai notează faptul că stimulentul de inserţie se acordă până la ridicarea restricţiilor chiar şi în cazul celor ai căror copii împlinesc 3 ani, respectiv 4 ani în situaţia copilului cu dizabilităţi, dacă părinţii nu pot reveni la muncă din cauza faptului că domeniul în care activează este restricţionat prin deciziile autorităţilor. Persoanele care vor reveni la muncă din prelungire concediu de creştere copil nu vor mai fi obligate să notifice angajatorul privind revenirea la muncă înainte cu 60 de zile. Aceste persoane vor putea solicita stimulentul de inserţie la data la care revin la muncă la angajator.

Măsura prelungirii acordării drepturilor aferente persoanelor beneficiare de indemnizaţie creştere copil sau de concediu de acomodare pentru adopţie şi care lucrează în domenii de activitate în care se menţin restricţii, vizează toată perioada în care vor exista restricţii, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat produse defecte și au suferit prejudicii din cauza aceasta. Sunt vizate de......
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...