Retailerii non-alimentari își amână reluarea activității în centrele comerciale care s-au purtat incorect cu ei

Organizația Patronală a Retailerilor din România – RORETAIL a anunțat că membrii săi nu își vor relua activitatea imediat în centrele comerciale care au fost incorecte, mai exact nu își vor redeschide, la începutul săptămânii viitoare, magazinele în acele centre comerciale care au continuat să solicite plata chiriei pentru ultimele luni, în condițiile în care, prin acte normative, activitatea retailerilor a fost oprită, informează asociația prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net. 
Economica.net - vin, 12 iun. 2020, 14:05
Retailerii non-alimentari își amână reluarea activității în centrele comerciale care s-au purtat incorect cu ei

Guvernul român oprit activitatea de comercializare cu amănuntul a bunurilor și serviciilor nealimentare în centrele comerciale în perioada stării de urgență și a stării de alertă, dar nu a reglementat și clarificat derularea în această perioadă a relațiilor dintre comercianți și proprietarii de centre comerciale. În aceste condiții, deși au existat exemple de comportament corect de afaceri din partea deținătorilor de centre comerciale, mulți alții au adoptat o atitudine incorectă și imorală, solicitând în continuare plata chiriei și începând procedurile de executare silită a chiriașilor, se mai specifică in comunicat.

”Autoritățile române au oprit prin acte normative activitatea magazinelor de retail non alimentar din centrele comerciale pentru 3 luni. Nu doar toți proprietarii de mall-uri, dar și autoritățile române trebuie să înțeleagă responsabilitatea ce le revine în a nu împinge în colaps industria de retail non-alimentar. Cerem corectitudine și solidaritate. Cerem normalitate: zero chirie pentru perioada în care nu am fost lăsați să utilizăm aceste spații. Ne gândim la angajații noștri cărora vrem să le păstrăm parcursul profesional. Ne gândim la clienții noștri care își doresc produsele noastre și merită diversitate de oferte. Ne gândim la antreprenorii români – furnizori, producători, comercianți – care merită o cotă de piață în propria țară”, a declarat Cosmin Savu Cristescu, secretar general RORETAIL.  

Apelul RORETAIL are în vedere stabilirea unei noi relații comerciale între retailerii nealimentari și reprezentanții centrelor comerciale, axată pe două elemente principale: zero chirie și publicitate pentru perioada suspendării activității magazinelor și adaptarea contractelor la trafic și vănzări, după deschiderea magazinelor.

În perioada15-16 iunie 2020, magazinele vor rămâne închise în centrele comerciale care au solicitat plata chiriilor pentru ultimele luni. De miercuri 17 iunie, magazinele vor fi redeschise, însă afișând public protestul comercianților, iar personalul va purta banderolă și însemne specifice. Protesul RORETAIL este declarat pe o perioadă nedeterminată, până la soluționare.

Din informațiile #Economica, vizate de acest protest al RORETAIL sunt printre altele Mega Mall și Promenada Mall. Trebuie menționat că nu toți comercianții care își desfășoară activitatea în aceste centre sunt membrii ai RORETAIL, deci este posibil că unele magazine să fie deschise. Printre membrii asociaţiei se numără: Pepco, Bata, Gherasos, Adidas, Gerovital, Farmec, El Unico, Puma, Lego, Cellini, Trssardi etc.
RORETAIL – Organizaţia Patronală a Retailerilor din România este o asociație înființată în anul 2014, care grupează peste 800 de magazine din România (branduri naționale și internaționale) și însumează peste 10.000 de angajați.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...