Conform prognozei ANM, în după-amiaza zilei de duminică (14 iunie), ora 13:00, şi în prima parte a nopţii de duminică spre luni (14/15 iunie), ora 03:00, în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova şi local în Muntenia, Dobrogea şi Oltenia vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 – 80 l/mp. Vor fi căderi de grindină de medii şi mari dimensiuni, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70 – 80 km/h) şi frecvente descărcări electrice.
Codul portocaliu vizează 36 de judeţe, cu excepţia celor din sudul ţării şi a municipiului Bucureşti şi, parţial, judeţele Constanţa şi Tulcea.
Totodată, meteorologii au menţinut Codul galben de vreme rea emis în urmă cu două zile, care va fi valabil în intervalul 14 iunie, ora 10:00 – 16 iunie, ora 10:00 în cinci judeţe din sudul ţării şi în Capitală, precum şi parţial în judeţele Constanţa şi Tulcea.
În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 60 l/mp.
„În cursul săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării”, notează ANM.