Ambasadorul Maior salută declarația lui Devin Nunes, de celebrare a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România și SUA

Ambasada României în Statele Unite ale Americii salută declarația dedicată aniversării a 140 de ani de relații diplomatice între România și Statele Unite ale Americii susținută, la 11 iunie 2020, în fața Camerei Reprezentanților a SUA, de către congresmenul republican Devin Nunes, în numele mai multor congresmani: Mike Conaway, Michael Turner, Brad Wenstrup, Chris Stewart, Rick Crawford, Elise Stefanik, și Will Hurd, scrie într-un comunicat al Ambasadei României în SUA.
Economica.net - Dum, 14 iun. 2020, 16:33
Ambasadorul Maior salută declarația lui Devin Nunes, de celebrare a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România și SUA

În declarație se arată că Statele Unite și România au dezvoltat un parteneriat strategic construit pe o prietenie de lungă durată, legături istorice și angajamentul comun de promovare a securității și prosperității în folosul cetățenilor.

Declarația subliniază faptul că Statele Unite recunosc și apreciază eforturile de durată ale României pentru modernizarea forțelor armate și respectarea îndatoririlor ce îi revin ca aliat NATO prin alocarea a două procente din Produsul Intern Brut pentru sectorul apărării. Documentul scoate în evidență faptul că Forțele Armate Române au sprijinit NATO și Statele Unite în Irak, Afganistan și alte teatre de operații timp de aproape două decenii, participând cu peste 30.000 de militari la aceste misiuni, luptând alături de militarii americani și contribuind la protejarea intereselor vitale de securitate

„Salut declarația grupului de congresmeni, vechi prieteni ai României, susținută de domnul Davin Nunes, de celebrare a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România și Statele Unite ale Americii. Reprezintă o dovadă de respect pentru ţara noastră și un semnal de sprijin important privind dezvoltarea viitoare a relațiilor bilaterale, a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii”, a declarat cu această ocazie ambasadorul George Cristian Maior.

De asemenea, ambasadorul George Cristian Maior a subliniat faptul că declarația evocă eforturile remarcabile ale României în lupta împotriva terorismului, inclusiv ca membru al Coaliției globale împotriva ISIS și prin furnizarea de sprijin către NATO și aliați în domeniul securității cibernetice, fiind și una dintre primele țări contribuitoare la Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări prin care se urmărește creșterea independenței energetice și interconectarea infrastructurii în Europa Centrală, consolidând astfel securitatea europeană și a Statelor Unite.

Documentul mai menționează faptul că România a trimis în SUA o echipă medicală și de experți pentru a ajuta la eforturile de gestionare a epidemiei COVID-19 în statul Alabama, într-o perioadă plină de provocări fără precedent generate de pandemia noului coronavirus. Este un semn de solidaritate și prietenie între poporul român și cel american care consolidează capacitățile noastre reciproce de a combate pandemia și de a proteja sănătatea și viața cetățenilor noștri, se mai arată în declarație.

Textul oficial al declarației poate fi accesat aici. 

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare lunară sunt ZERO pentru persoanele fizice care își deschid Pachetul Grija......
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România