MAI: Au fost eliminate restricţiile de tranzitare a teritoriului naţional al Ungariei pentru toţi cetăţenii români

Ministerul Afacerilor Interne informează miercuri dimineaţa că oficialii ungari au transmis că, din noaptea de 16 spre 17 iunie, începând cu ora 00,00 (ora Budapestei), respectiv ora 1,00 (ora României), vor fi eliminate restricţiile de tranzitare a teritoriului naţional al Ungariei pentru toţi cetăţenii români, scrie Agerpres. 
Economica.net - mie, 17 iun. 2020, 07:40
MAI: Au fost eliminate restricţiile de tranzitare a teritoriului naţional al Ungariei pentru toţi cetăţenii români

„În urma refuzului autorităţilor de la Budapesta de a permite tranzitarea Ungariei cetăţenilor români care nu au contracte de muncă în alte ţări europene, oficialii MAI au iniţiat discuţii cu partenerul ungar. Discuţiile demarate la începutul acestei săptămâni au avut drept scop eliminarea restricţiilor care au dus la aglomerarea punctelor de trecere a frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, aglomerare produsă în special din cauza documentelor justificative pentru tranzitarea Ungariei, solicitate unilateral cetăţenilor români. Oficialii maghiari ne-au transmis, în după-amiaza zilei de 16 iunie, că din noaptea de 16 spre 17 iunie, începând cu ora 00,00, ora Budapestei, respectiv ora 1,00, ora României, vor fi eliminate restricţiile de tranzitare a teritoriului naţional al Ungariei pentru toţi cetăţenii români”, precizează MAI.

Conform sursei citate, discuţiile purtate de reprezentanţii MAI cu partea ungară „se înscriu în acţiunile Ministerului Afacerilor Interne din toată această perioadă pentru a asigura cetăţenilor români posibilitatea de a ieşi şi de a reveni în ţară în condiţii cât mai bune”.

„Ministerul Afacerilor Interne îşi exprimă, în continuare, hotărârea de a depune toate eforturile necesare pentru a asigura respectarea dreptului cetăţenilor români la liberă circulaţie, aşa cum şi noi respectăm acest drept cetăţenilor unguri”, mai arată sursa citată. 

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...