Compania E.ON România susține că piața nu-i permite să scadă prețurile pentru consumatori de la 1 iulie

E.ON România susţine că nu există în prezent pe piaţă cantităţi de gaze disponibile la preţuri rezonabile şi pe termen lung, astfel încât facturile populaţiei să scadă de la 1 iulie, însă nu este exclus ca acest lucru să se întâmple în perioada următoare, se arată într-un răspuns al companiei, remis, marţi, la solicitarea Agerpres.
Economica.net - mar, 23 iun. 2020, 14:54
Compania E.ON România susține că piața nu-i permite să scadă prețurile pentru consumatori de la 1 iulie

De la 1 iulie, piaţa gazelor va fi complet liberalizată, iar consumatorii casnici nu vor mai plăti preţuri reglementate. Marii furnizori, E.ON şi Engie, au trimis clienţilor lor oferte la preţurile care erau în vigoare şi până acum, în timp ce ministrul de resort, Virgil Popescu, susţine că facturile ar trebui să scadă cu 10-15%.

Întrebaţi care au fost motivele pentru care E.ON a decis să trimită oferte populaţiei la acelaşi preţ ca până acum, reprezentanţii companiei au arătat: „Preţul final al gazelor naturale pentru perioada de livrare 1 iulie 2020 – 30 iunie 2021 a fost determinat pe baza costurilor cantităţilor deja achiziţionate sau aflate în depozitele de înmagazinare subterană, precum şi a costurilor de achiziţie estimate începând cu 1 iulie a.c., pentru cantităţile rămase de achiziţionat. Ceea ce este foarte important este că oferta noastră este una fermă, preţul fiind stabil pentru 12 luni (cu excepţia cazului în care tarifele reglementate de către ANRE vor suferi modificări), asigurând acoperirea consumului din sezonul rece, când costurile sunt mult mai mari având în vedere vârfurile de consum şi obligaţia de a înmagazina gaze în depozite”.

Reprezentanţii E.ON au explicat că, din consumul casnic pe un an întreg, 80% se înregistrează iarna, diferenţa dintre consumul din timpul verii şi cel din sezonul rece fiind de 1 la 6, iar gazele necesare pentru acoperirea acestui vârf de consum sunt mai scumpe şi sunt achiziţionate de regulă din import, la preţuri mai mari.

„Preţul final al gazului pentru clienţii casnici cuprinde atât costul de achiziţie al gazului de pe piaţa internă, cât şi următoarele costuri suplimentare pentru noi: costul gazului din import pentru acoperirea vârfurilor de consum din perioada rece (să nu uităm că oferta noastră e valabilă 1 an de zile), precum şi costul serviciilor de înmagazinare, al serviciilor de transport, al serviciilor de distribuţie şi al serviciilor de furnizare. Tarifele aferente serviciilor reglementate de transport, distribuţie şi înmagazinare subterană a gazelor naturale reprezintă costuri externe care nu pot fi negociate de compania noastră, fiind stabilite de către ANRE”, potrivit răspunsului.

Costul serviciilor de furnizare are cea mai mică pondere în total şi e aferent reţelei de Centre de Servicii Clienţi şi puncte de informare, Call Centere, portal electronic cu autoservire (Myline) şi restul activităţilor de suport clienţi, respectiv personalul care asigură negocierea contractelor de achiziţii gaze şi managementul activităţii de furnizare, astfel încât clienţii să poată beneficia de cele mai bune produse şi servicii asociate la cele mai mici preţuri. Partea care revine E.ON pentru acoperirea costurilor cu aceste servicii este de circa 7,7 lei/MWh, spun oficialii companiei.

Totodată, întrebaţi cum estimează că va evolua preţul gazelor în perioada următoare, responsabilii E.ON nu au exclus o ieftinire, dacă în piaţă va fi gaz disponibil pe termen lung la preţuri rezonabile, ceea ce nu se întâmplă în prezent.

„Preţul final al gazelor naturale este influenţat în cea mai mare măsură de evoluţia costurilor de achiziţie a gazelor naturale din surse interne şi import după 1 iulie a.c. şi mai ales în sezonul rece, când consumul nu poate fi asigurat în totalitate din surse interne, apelându-se şi la importuri, aşa cum o arată experienţa anilor anteriori. În măsura în care cantităţile disponibile pentru piaţa internă vor putea fi cumpărate la preţuri rezonabile şi pe termen lung, nu este exclus să avem scăderi ale preţului final. Din păcate, la momentul la care legislaţia a impus să transmitem oferte tuturor celor circa 1,55 milioane de clienţi, aceste cantităţi nu au fost disponibile în piaţă. Şi nici în prezent nu sunt disponibile la vânzare cantităţi de gaze naturale la nivelul necesar pentru acoperirea integrală, pentru un an de zile, a consumului estimat al acestor clienţi la un preţ garantat sub nivelul celui actual din oferta noastră”, spun reprezentanţii companiei energetice.

Întrebaţi cum apreciază declaraţiile ministrului Energiei, Virgil Popescu, care a acuzat companiile de înţelegeri anticoncurenţiale şi a susţinut că Guvernul este pregătit să intervină dacă preţurile finale nu vor scădea în iulie, oficialii E.ON nu au dorit să comenteze, ci s-au rezumat la a spune că vor respecta în integralitate legislaţia.

„E.ON nu consideră ca a încălcat nicio prevedere legală. Respectăm cu stricteţe legislaţia concurenţei în vigoare şi legislaţia în domeniul energiei. Totodată, ne respectăm clienţii şi ne străduim permanent să le oferim servicii de calitate la preţuri corecte, acestea fiind valori fundamentale ale companiei noastre”, a fost răspunsul reprezentanţilor companiei.

Aceştia au mai arătat că doar o piaţă liberalizată poate aduce cele mai bune oferte pentru clienţi şi poate stimula investitorii, cu condiţia să fie complet funcţională. Aceasta înseamnă o piaţă lichidă şi competitivă, cu preţuri transparente şi acces egal pentru toţi jucătorii, spre beneficiul clienţilor. Totodată, este nevoie de dezvoltarea unui mecanism robust şi corect de suport pentru a-i proteja pe consumatorii vulnerabili.

De asemenea, întrebaţi cum poate un consumator să obţină un preţ mai mic, oficialii companiei au amintit că aceştia pot alege o altă ofertă concurenţială, fie a E.ON, fie a altui furnizor, acesta fiind unul dintre beneficiile liberalizării pieţei.

„Ca o recomandare pentru clienţi: atunci când vor să compare ofertele furnizorilor, întotdeauna să se uite la preţurile de furnizare publicate, la durata ofertei şi condiţiile în care preţurile ofertate pot fi modificate. Totodată, să nu uite să compare şi serviciile suplimentare oferite de fiecare furnizor în oferta sa, cum ar fi de exemplu accesul la Centre de Relaţii cu Clienţii, la servicii online, modalităţile de plată disponibile, asistenţa oferită etc. Astfel, se vor putea raporta la un preţ final adaptat nevoilor proprii. Reamintim faptul că oferta noastră este una fermă, preţul fiind stabil pentru 12 luni (cu excepţia cazului în care tarifele reglementate de către ANRE vor suferi modificări)”.

Agerpres a trimis aceleaşi solicitări şi reprezentanţilor Engie, însă biroul de presă al companiei a transmis că nu va răspunde la întrebări şi nu face niciun comentariu public cu privire la subiectul liberalizării. 

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...