Piața locală de pește de acvacultură se ridică în prezent la circa 60.000 tone anual, circa 50% din totalul pieţei de peşte

Piața locală de pește de acvacultură se ridică în prezent la circa 60.000 tone anual, respectiv 50% din totalul pieței de pește. Segmentul de acvacultură se afla, înaintea declanșării pandemiei COVID-19, într-un proces de creștere susținută, de aproximativ 3%-4% pe an. Potrivit prognozelor Alfredo Seafood, în mai puțin de zece ani, dacă se păstrează același ritm pentru peștele de cultură, acesta va depăși ca pondere peștele sălbatic. Din cele 60.000 de tone de pește de acvacultură comercializate anual în România, circa 10% este certificat ASC (Aquaculture Stewardship Council), atestare acordată peștelui de cultură crescut în mediu controlat, curat și hrănit cu mâncare ecologică. Crescătoriile de unde provin acești pești sunt certificate ASC, la rândul lor, și recunoscute pentru respectarea normelor internaționale în ceea ce privește protecția habitatelor naturale și pescuitul sustenabil.
Economica.net - mie, 24 iun. 2020, 07:42
Piața locală de pește de acvacultură se ridică în prezent la circa 60.000 tone anual, circa 50% din totalul pieţei de peşte
În perioada de izolare și imediat după relaxarea restricțiilor, tendința observată la nivelul portofoliului Alfredo Seafood a fost de creștere a vânzărilor fructelor de mare certificate ASC. Astfel, în intervalul martie – iunie, vânzările de creveți s-au majorat cu 30% față de aceeași perioadă din 2019.
 
„În lunile în care oamenii au stat preponderent acasă, am observat o creștere a vânzărilor fructelor de mare cu certificare ASC, în special a creveților. S-a gătit mai mult acasă și observ că a crescut interesul românilor pentru rețetele mediteraneene, pe bază de creveți, pe fondul preocupării tot mai mari de a mânca sănătos, de a consuma mai multe produse de calitate și, probabil, și al încercării de a găti preparate asemănătoare cu cele servite la restaurante”, a declarat Mihai Cristian Dărmănescu, fondatorul Alfredo Seafood.
„Direcția actuală pe care merge piața, atât în România cât și la nivel internațional, este de majorare a ponderii peștelui și a fructelor de mare de crescătorie. În ultimii cinci ani, segmentul de pește de acvacultură vândut în România a crescut cu circa 4% în fiecare an. Produsele de acvacultură, fie că vorbim de pește sau de fructe de mare, iau un mare avânt pe piață și nu pentru că nu ar mai fi aceeași cerere pentru sortimentele sălbatice, ci pentru că resursele din oceane și mări sunt în scădere”, a adăugat fondatorul Alfredo Seafood. 

Peștele de acvacultură certificat ASC are o pondere de doar 10% din acest segment al pieței de pește, pentru că procesul de obținere al atestărilor de către companiile importatoare, distribuitoare și procesatoare este unul destul de complicat, criteriile fiind foarte stricte. De asemenea, costurile de vânzare ale produselor certificate ASC sunt mai mari cu circa 10% – 20% față de cele convenționale.

În prezent, segmentul alimentar în general, și cel al produselor pescărești în special, nu cred că va fi afectat major de pandemie, decât dacă aceasta va provoca o criză economică gravă. Este nevoie ca jucătorii din industrie să se adapteze noului context, iar această adaptare presupune găsirea unor modele noi, mai eficiente. Cred că soluția stă în investițiile în aparatură și echipamente de automatizare și robotizare. Totuși, acestea sunt costuri pe care întreprinderile mici și mijlocii nu și le permit. De aceea, programele guvernamentale cum este IMM INVEST sunt salutare și trebuie implementate cât mai rapid, cu atât mai mult în această perioadă”, a mai punctat fondatorul Alfredo Seafood. 

La nivelul portofoliului propriu, aproximativ 10% dintre produse sunt certificate ASC, iar printre acestea se numără somonul și creveții de acvacultură. Atestarea ASC este destinată peștelui de acvacultură, provenit de la fermele piscicole care cresc pești în ape nepoluate și asigură o hrană naturală, nealterată chimic. Procesarea, depozitarea și transportul sunt făcute în condiții foarte stricte, impuse la nivel global.

Alfredo Seafood și-a reînnoit, în 2019, certificările ASC, pentru pește de acvacultură, și MSC (Maritime Stewardship Council), destinată peștelui sălbatic, pescuit și procesat în mod sustenabil. În afară de proveniența peștelui și modul în care acesta a fost crescut și pescuit, atestarea ASC este acordată și pentru îndeplinirea criteriilor de depozitare, procesare și flux logistic.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE
Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii, care s-au deschis la ora 7,00 în ţară, pentru a pune ştampila......
Israelienii de la Shikun and Binui au energizat primul lor parc fotovoltaic din România, cel de la Satu Mare. Va intra în operare trimestrul viitor
Israelienii de la Shikun and Binui au energizat primul lor parc fotovoltaic din România, cel de la Satu Mare. Va intra în ...
Shikun and Binui Energy a anunțat alimentarea cu succes cu energie electrică a transformatorului parcului fotovoltaic de ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Au fost efectuate primele probe de iluminat pe lotul 1 Dumbrava - Mizil, semn că lucrările se apropie de final și pe acest ...
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile ...