Volkswagen negociază preluarea Europcar – Reuters

Volkswagen AG este în negocieri pentru preluarea grupului francez de închirieri auto Europcar Mobility, într-o tranzacţie care-i va permite producătorului auto german să-şi capitalizeze mai bine flota, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 24 iun. 2020, 13:12
Volkswagen negociază preluarea Europcar - Reuters

Discuţiile vin într-un moment în care Europcar se confruntă cu dificultăţi din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), care a afectat călătoriile pe plan global şi a redus cererea pentru închirierea de maşini.

Ar fi o schimbare de direcţie pentru Volkswagen, care, în 2006, a vândut Europcar firmei de investiţii Eurazeo SE, contra sumei de 3,32 miliarde de euro.

Discuţiile sunt în stadiu preliminar şi un acord este nesigur, ţinând cont de efectul financiar al pandemiei asupra Europcar, susţin sursele.

Europcar, a cărei capitalizare de piaţă se ridică la 390 milioane de euro, şi care avea o datorie netă de peste un miliard de euro la 31 martie 2020, este o ţintă de preluare atractivă pentru firmele de private equity, inclusiv Apollo Global Management Inc (APO.N), adaugă sursele.

Volkswagen, Apollo şi Eurazeo, care deţine în prezent aproape 30% din Europcar, nu au dorit să comenteze informaţia.

Europcar speră să evite soarta rivalei din SUA – Hertz Global Holdings Inc – care s-a plasat sub protecţia Legii falimentului în mai.

Luna trecută, Europcar a anunţat că şi-a asigurat un pachet de finanţare de 307 milioane de euro, pentru gestionarea activităţii pe perioada crizei, din această sumă 220 milioane de euro fiind garantaţi în proporţie de 90% de statul francez.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...