Dragomir: Dacă jucăm în preliminarii aşa, ne calificăm la mondiale

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri seară, la Sport.ro, că naţionala României se va califica la Cupa Mondială din 2014 dacă va juca în preliminarii aşa cum a făcut-o în amicalul cu Uruguay, scor 1-1.
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 21:16

„Dacă jucăm în preliminarii aşa cum am jucat cu Uruguay, ne calificăm la mondiale. E primul meci adevărat al echipei naţionale din ultimii doi ani”, a spus Dragomir.

Dumitru Dragomir i-a remarcat din echipa României pe Chiricheş şi Torje. „Torje, Chiricheş, ambii fundaşi centrali, dacă nu toţi trei. Mutu a fost bun, m-a impresionat Torje, m-a impresionat Chiricheş. Cum a schimbat mijlocul terenului, imediat echipa a luat foc”, a precizat preşedintele LPF.

Dragomir este de părere că fotbaliştii tineri din lotul naţional vor mai fi convocaţi: „Sigur, sunt jucători tineri care vin bine pe turnantă. Şi Torje a început greu şi uitaţi ce bine joacă acum”.

Referitor la scandările suporterilor împotriva sa şi a lui Mircea Sandu, Dragomir a spus: „A fost o mână de derbedei care au vrut să strice jocul echipei naţionale. În loc să susţii echipa naţională tu strigi altceva… Felicit jandarmeria că i-a scos”.

Echipa naţională a României a terminat la egalitate, miercuri, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), cu reprezentativa Uruguayului, campioana la zi a Americii de Sud, într-un meci amical disputat pe Arena Naţională.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
China a dat publicităţii reglementări revizuite pentru investitorii străini în companiile sale listate, extinzând criteriile de eligibilitate şi atenuând cerinţele financiare, în......
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea unei finanțări nerambursabile de 117 milioane de lei
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea ...
Compania Chimcomplex S.A. Borzesti (CRC), controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a anunțat astăzi investitorii de ...
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca țintă 9 miliarde pentru anul viitor.
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca ...
Directorul general al Intesa Sanpaolo Group, Carlo Messina, a anunțat astăzi că rezultatele primelor nouă luni ale anului ...
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Pe fondul sporirii disputelor în interiorul coaliţiei de guvernare din Germania, ministrul de Finanţe, Christian Lindner, ...