Cheltuielile legate direct de criza provocată de coronavirus sunt de 3,1 miliarde lei, la 5 luni – Cîţu

Cheltuielile legate direct de criza provocată de coronavirus sunt de 3,1 miliarde lei, la 5 luni, iar impactul pandemiei, la jumătatea anului, este de circa 10 miliarde lei, a declarat, luni seara, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
Economica.net - mar, 30 iun. 2020, 07:13
Cheltuielile legate direct de criza provocată de coronavirus sunt de 3,1 miliarde lei, la 5 luni - Cîţu

„Până acum acum ne-a costat 3,1 miliarde lei. Acestea sunt cheltuieli direct legate de criza de coronavirus, 3,1 miliarde lei la 5 luni, nu am pus şi iunie. Să cumpărăm lucruri, să plătim şi şomaj tehnic, sunt mai multe”, a spus Cîţu la Digi 24, subliniind că aici nu intră banii pentru medici, care nu au fost plătiţi încă.

El a menţionat că, în momentul în care a fost făcută rectificarea bugetară, deficitul bugetar a fost dublat, de la 3,7% la 6,7% din PIB, iar cele trei puncte procentuale în plus veneau din 10 miliarde lei cheltuieli suplimentare care erau legate în special de Covid şi 20 miliarde lei venituri mai mici la buget.

„Asta am spus tot timpul. Nu putem să eliminăm total efectul crizei. N-ai cum. Putem doar să minimizăm efectul negativ asupra economiei şi asta am făcut, zic eu, foarte bine până acum. 20 de miliarde de lei venituri la buget să nu le mai ai este o tragedie”, a precizat ministrul.

Acesta a semnalat că luna iunie este „o surpriză plăcută”, deoarece, aşa cum arată în prezent încasările, s-ar putea să fie mai bune decât în aceeaşi lună din 2019, când era creştere economică.

Întrebat cât din cele 20 de miliarde lei încasări ce vor lipsi la buget vor reprezenta scăderea din primul semestru, ministrul a răspuns că şapte miliarde lei, iar impactul coronavirusului în prima jumătate a anului este de circa 10 miliarde lei.

„Cred că sunt vreo 7. Era o estimare pe care am făcut-o atunci. S-ar putea să fie mai bine, să nu pierdem 20 miliarde, să pierdem 10 miliarde, aşa cum arată lucrurile acum, dar deocamdată nu am schimbat scenariul. Impactul la jumătatea anului (al coronavirusului – n. r.) este cam de 10 miliarde lei”, a explicat Florin Cîţu.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...