Startup românesc care produce ochelari cu AI pentru nevăzători, admis într-un program european. Ce finanţare a primit

Headstart, una dintre competițiile importante pentru inovatorii din domeniul sănătății, și-a anunțat semifinaliștii, iar o echipă din România a obținut suma de 40.000 euro. Totodată, echipa va avea șansa să câștige o finanțare suplimentară de 10.000 euro, precum și acces la cele mai bune oportunități de mentorat și networking.
Economica.net - joi, 02 iul. 2020, 09:57
Startup românesc care produce ochelari cu AI pentru nevăzători, admis într-un program european. Ce finanţare a primit

Startup-ul românesc semifinalist în cadrul programului Headstart este .lumen (se pronunță „dot lumen”) și produce ochelari ce folosesc tehnologie AI pentru a ajuta persoanele cu deficiențe de vedere să se deplaseze. Compania își propune să preia și să îmbunătățească beneficiile oferite nevăzătorilor de către un câine-ghid.

Anul acesta, EIT Health a extins aria domeniilor competiției Headstart pentru a contribui la găsirea soluțiilor pentru combaterea COVID-19 și a selectat startup-uri care vor dezvolta produse și servicii ce vor sprijini Europa să limiteze, să trateze și să gestioneze această afecțiune.

În cadrul programului Headstart, EIT Health a decis să sprijine 89 de startup-uri europene din domeniul sănătății, inclusiv 17 echipe din regiunile cu inovație modestă sau moderată. Dintre acestea, șapte provin din Italia, câte două din Portugalia, Polonia și Estonia și câte unul din Grecia, România, Ungaria și Letonia.

Toate echipele obțin o finanțare în valoare de 40.000 euro pentru a-și putea dezvolta proiectele inovatoare și pentru a atrage investiții private. Totodată, startup-urile vor concura pentru finanțarea suplimentară de 10.000 euro în cadrul Finalei.

Totodată, startup-urile vor concura pentru finanțarea suplimentară de 10.000 euro în cadrul Finalei. Anul acesta, peste 150 de înscrieri au provenit doar din regiunile emergente din Europa Centrală, de Est și de Sud, un număr de trei ori mai mare față de 2019.

„Cheia dezvoltării sistemelor inovatoare de sănătate se află în mâinile noii generații: tinere talente care dezvoltă soluțiile de sănătate ale viitorului. Obiectivul nostru este să oferim suportul necesar și oportunități de mentorat și de networking pentru aceștia. Sunt foarte mândră să văd că există atât de mulți tineri talentați în regiunile în curs de dezvoltare care lucrează la soluții importante în domeniul sănătății și care ar putea face viața multor oameni mai sănătoasă și mai lungă în viitor”, a declarat Inês Matias, Business Creation Manager la EIT Health InnoStars.

„Ne bucurăm să vedem încă un proiect inovator în sănătate susținut de EITHealth, și credem că proiectele inovatoare din sănătate pot să contribuie atât la îmbunătățirea sistemului de sănătate din Romania cât și la dezvoltarea ecosistemului român de inovatie”, a declarat Dr. Ion-Gheorghe Petrovai, Director de Proiect EITHealth RIS Hub la FreshBlood HealthTech.

Programul EIT Health Headstart oferă companiilor emergente oportunități de mentorat și finanțare cu scopul de a accelera dezvoltarea și lansarea pe piață a produselor și serviciilor inovatoare create de acestea pentru îmbunătățirea vieții pacienților și a cetățenilor europeni.

Sub îndrumarea echipelor regionale de Business Creation Managers ale EIT Health, programul oferă suport companiilor în timp ce parcurg etapele necesare pentru a introduce soluția lor pe piață, inclusiv aspectul deosebit de important al validării nevoilor clinice, ale pacienților sau ale sistemului pentru produsul ori serviciul respectiv. De asemenea, li se oferă suportul necesar pentru dezvoltarea competențelor și a contactelor, astfel încât să poată continua să atragă sprijin financiar din partea investitorilor privați.

Te-ar mai putea interesa și
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare deja măsuri punitive împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI)......
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...