În acest sens, ANRE anunţă lansarea proiectului „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului este adoptarea unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toţi consumatorii implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale prin implementarea unei soluţii informatice intuitive şi inovative care să contribuie la dezvoltarea unei pieţe de energie dinamice şi competitive.
Unul dintre obiective se referă la simplificarea şi sistematizarea fondului activ al legislaţiei din domeniul de activitate al ANRE în vederea asigurării aderării tuturor participanţilor din piaţă la platforma integrată dezvoltată prin proiect prin elaborarea şi adoptarea unui act normativ în domeniul energiei, în domeniul specific al schimbării furnizorului.
Totodată, se are în vedere optimizarea proceselor operaţionale din piaţa de energie generate de solicitările de schimbare a furnizorului prin dezvoltarea şi implementarea unei platforme online; îmbunătăţirea nivelului de pregătire prin acumularea de cunoştinţe şi abilităţi pentru 40 de persoane, personal din cadrul ANRE prin participarea la activităţi de formare.
Proiectul se referă la realizarea şi implementarea la nivel naţional a unei platforme online care să optimizeze procesele operaţionale din piaţa de energie generate de solicitările de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale prin gestionarea fluxului de informaţii în mod complet automatizat. Platforma informatică integrată va folosi o bază de date unică la nivel naţional şi va fi un sistem unic accesibil online pentru toţi participanţii la piaţă implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului (operatorii de distribuţie, furnizorii şi clienţii finali care intenţionează să schimbe furnizorul).
În prezent, în conformitate cu reglementările în vigoare, procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale durează maximum 21 zile de la data notificării intenţiei de schimbare a furnizorului de către clientul final.
Prin implementarea proiectului se vor putea îndeplini noile cerinţe europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 de ore, precum şi realizarea interoperabilităţii datelor referitoare la schimbarea furnizorului din punct de vedere al formatului. În primă fază, durata procesului de schimbare a furnizorului se va reduce cu 6 zile şi ulterior, progresiv, în corelare cu ţintele stabilite prin legislaţia Europeană. În plus, ca urmare a optimizării proceselor operaţionale consumatorul final va avea acces, în timp real, la detaliile privind statusul procesului de schimbare a furnizorului în urma solicitării efectuate de către acesta.
Valoarea totală a proiectului este de 19,924 milioane de lei, din care cheltuieli totale nerambursabile 19,525 milioane de lei şi cheltuieli contribuţie proprie de 398.470,08 lei.
Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni, respectiv 2 iulie 2020 – 30 iunie 2022.