Cîţu, despre creşterea pensiilor: 10% e singura majorare ce poate fi operată în acest an. 40% ar însemna dezastru

Singura majorare a pensiilor care poate fi operată de Guvern în acest an este de 10%, iar o creştere cu 40% ar însemna un dezastru pentru România în această perioadă de criză economică globală, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la Realitatea Plus, citată de Agerpres .
Economica.net - vin, 03 iul. 2020, 03:39
Cîţu, despre creşterea pensiilor: 10% e singura majorare ce poate fi operată în acest an. 40% ar însemna dezastru

„Înţelegem foarte bine că există această problemă şi pentru pensionarii din România. Nu este doar un lucru populist ceea ce facem, această creştere de 10%, este şi o datorie morală. Dar acest 10% este ce se poate face acum. (…) 10% înseamnă anul viitor un punct procentual creştere a cheltuielilor bugetare, deci chiar şi 10% înseamnă foarte mult, iar 40% înseamnă România izolată în faţa investitorilor străini. Rămânem izolaţi. Şi înseamnă imediat o destabilizare a finanţelor publice în România. Este un cost mult prea mare, pe care nu putem să-l ducem. 40% (majorare a pensiilor n.r) era un risc major pentru stabilitatea economică într-o perioadă de creştere economică cu 4%. Într-o perioadă de criză economică globală, aşa ceva este dezastru pentru România”, a afirmat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor a susţinut că Guvernul va găsi o soluţie politică pentru a nu încălca legislaţia prin majorarea cu doar 10% a pensiilor de la 1 septembrie, în contextul în care legea prevede majorarea pensiilor cu 40%, iar PSD are majoritate în Parlament.

„Aceasta o să fie o decizie politică, aşa cum am luat decizia şi pentru a proroga şi legea cu dublarea alocaţiilor. Vom găsi o soluţie. Mai greu a fost să găsim resursele pentru a creşte pensiile şi cu 10%, este un efort bugetar important într-un an în care avem nevoie de investiţii, într-un an în care avem nevoie de a creşte capacitatea de producţie a economiei, de a salva companii, de a salva locuri de muncă. În timp ce noi vorbim de această creştere a pensiilor, sunt zeci de mii, sute de mii de români care au fost în şomaj tehnic, un milion de oameni au fost în şomaj tehnic, şi acolo este un efort bugetar, pentru că am plătit pe de o parte şomajul tehnic, dar ca să îi ajutăm să se întoarcă la locul de muncă avem un program prin care plătim 41,5% din salariu”, a precizat Florin Cîţu.

 

Te-ar mai putea interesa și
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor pe care le deţine la operatorii de reţele de gaze Bursagaz şi......
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...