Studenta criminală de la Timişoara, executată silit

Carmen Bejan, fosta studentă la Medicină condamnată pentru că a participat la uciderea şi tranşarea unui bărbat, este executată silit de Fisc pentru o datorie de aproximativ 7.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată în procesul prin care cerea întreruperea pedepsei pentru a naşte.
Economica.net - joi, 01 mart. 2012, 09:08

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad, Călin Arusti, a declarat, joi, că au fost începute procedurile de executare silită a lui Carmen Bejan, pentru cheltuieli de judecată în urma unui proces derulat la Tribunalul Arad, informează Mediafax.

Reprezentanţii Tribunalului Arad au declarat că este vorba despre procesul încheiat recent, prin care Bejan solicita instanţei întreruperea executării pedepsei pentru a naşte în libertate şi a-şi creşte copilul acasă până la vârsta de un an. Suma datorată pentru cheltuielile de judecată este de aproximativ 7.000 de lei.

Procedurile de executare silită sunt puse în aplicare de Administraţia Finanţelor Publice Ineu, oraş în care îşi are domiciliul Bejan. „A fost identificat un autoturism Dacia 1310 din 1997 care este înregistrat pe numele debitoarei şi care va fi valorificat de stat. În cazul în care nu va fi acoperită toată suma datorată, se caută şi alte bunuri sau surse de venit ale debitoarei”, a precizat Arusti.

Conform sursei citate, chiar dacă suma nu va fi acoperită în totalitate din bunurile lui Bejan, familia acesteia nu poate fi executată silit în numele condamnatei.

În vara anului 2009, cadavrul tranşat al unui bărbat a fost găsit într-o maşină aflată în faţa unui cămin studenţesc din Timişoara.

Sergiu Florea şi Carmen Bejan, pe atunci în vârstă de 20 de ani şi studenţi la Universitatea de Medicină din Timişoara, au fost arestaţi în 2 august 2009.

Sergiu Florea a fost arestat sub acuzaţia de omor, iar Carmen Bejan pentru complicitate la omor. În urma audierilor, încadrarea juridică pentru studenta arestată a fost schimbată în omor. Totodată, cei doi au fost supuşi unei expertize psihologice la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, care să ateste dacă au avut sau nu discernământ în momentul în care au comis crima.

Sergiu Florea şi Carmen Bejan au fost trimişi în judecată, în luna noiembrie 2009, pentru omor deosebit de grav şi profanare de morminte, ultima încadrare făcând referire la faptul că cei doi l-au tranşat pe bărbatul pe care l-au ucis. Tribunalul Timiş a prelungit apoi mandatele de arestare în cazul celor doi.

Totodată, Florea a fost transferat din arestul Poliţiei Timiş la Penitenciarul din Timişoara, iar Carmen Bejan a fost transferată la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad.

În mai 2010, cei doi tineri au fost condamnaţi de Tribunalul Timiş la câte 16 ani de închisoare cu executare, sentinţa fiind atacată cu recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Timişoara.

În 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara i-a condamnat pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea la 20 de ani de închisoare cu executare. Totodată, instanţa i-a obligat pe aceştia să plătească familiei victimei despăgubiri materiale de 20.000 de euro. Decizia a fost însă atacată.

În iunie 2011, instanţa supremă i-a condamnat definitiv pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea la 20 de ani de închisoare cu executare. Atunci, instanţa supremă a respins recursurile celor doi studenţi, astfel că aceştia au rămas cu condamnarea primită la Curtea de Apel Timişoara.

Ulterior, Carmen Bejan a depus o cerere de întrerupere a pedepsei cu închisoarea deoarece este însărcinată şi voia să nască în libertate, însă Tribunalul Arad a respins solicitarea.

Te-ar mai putea interesa și
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines la Aktau, în Kazahstan, accident......
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...