Angajaţii români se tem de drumul spre birou şi înapoi şi le lipsesc întâlnirile faţă în faţă – studiu Mindspace

Un studiu realizat de furnizorul de spaţii flexibile Mindspace relevă faptul că pentru angajaţii români drumul către birou și înapoi spre casă, dar și utilizarea grupurilor sanitare (35,3%) sunt aspectele de care angajaţii din birouri se tem cel mai tare când vine vorba de revenirea la locul de muncă, şi le lipsesc cel mai mult întâlnirile față-în-față (41,4%) și momentele în care petreceau timp alături de colegi (58,6%).
Economica.net - mie, 08 iul. 2020, 07:25
Angajaţii români se tem de drumul spre birou şi înapoi şi le lipsesc întâlnirile faţă în faţă - studiu Mindspace

De asemenea, 27,6% dintre membrii spațiilor Mindspace din România au spus că s-au întors deja la birou, iar 41,4% dintre aceștia au menționat că se vor întoarce la locul de muncă în 3-6 săptămâni.

În ceea ce privește comunitatea globală a Mindspace, care include membri din US, UK, Germania, Țările de Jos și Polonia, cele mai interesante rezultate includ:

  • Cele mai mari temeri sunt legate de colegii care nu iau în serios distanțarea socială și posibilitatea de a respecta această măsură în timpul programului de muncă, fiind menționate de către 65% dintre respondenți;
  • Posibilitatea de a ieși din casă (35,4%), întâlnirile față-în-față (39,5%) și ocaziile în care petrec timp alături de colegii lor (67,8%) se află pe primele locuri în ceea ce privește aspectele de care oamenilor le este dor în contextul locului de muncă;
  • Când vine vorba de drumul către birou și înapoi spre casă, 35% dintre cei care foloseau transportul public spun că vor schimba modul în care ajung la locul de muncă. Însă, dintre cei care merg pe jos la birou, doar 4% au declarat că vor face o schimbare în acest sens.

Țările în care virusul a avut un impact mai puțin sever și în care un număr semnificativ de angajați deja și-a anunțat intenția de a reveni în birourile Mindspace sunt:

  •      Israel: 57% dintre respondenți s-au întors deja în spațiile de lucru, iar 27% își propun să revină la locul de muncă în 3-6 săptămâni;
  •     Germania: 33% dintre membri au revenit la birou și 40% vor face acest lucru în următoarele 3-6 săptămâni;
  •    Polonia: 27% dintre angajații care lucrează din spațiile Mindspace au revenit la muncă, iar 42% și-au anunțat intenția de a face acest lucru în următoarele 3-6 săptămâni.

Măsuri de siguranţă

Pe lângă măsurile de siguranță pe care compania le-a implementat în spațiile sale flexibile, Mindspace face parte și din două inițiative importante ale industriei: WORC (The Workplace Operator Readiness Council) și Safe Spaces, un program al industriei de coworking creat pentru a-i ajuta pe angajați acceseze spații care respectă standardele de sănătate și siguranță. Scopul acestor inițiative este de a informa și de a oferi sprijin operatorilor de spații de lucru, astfel încât să respecte toate măsurile de siguranță necesare.

„În toate cele 31 de locații Mindspace, din 7 țări, implementăm noi standarde de siguranță și sănătate, bazate pe legislația și recomandările din fiecare țară, astfel încât să îi sprijinim pe membrii noștri și să rezolvăm pentru ei dificultățile pe care adaptarea la noul context le presupun. Pentru că activăm pe piețe în care oamenii s-au întors deja la locul de muncă, am pus la punct o serie măsuri pentru a ne asigura că membri noștri sunt în siguranță, că se pot bucura de viața de birou și se pot concentra asupra activității lor”, declară Dan Zakai, CEO Mindspace. „Credem că flexibilitatea totală a spațiilor de lucru, atât din punct de vedere fizic, cât și financiar, va fi un aspect vital pentru continuitatea business-urilor în lunile următoare”, conchide acesta.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...