Christine Lagarde: BCE nu-şi va modifica politica monetară în viitorul apropiat (Financial Times)

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a susţinut că instituţia financiară îşi va menţine politica monetară, la şedinţa care va avea loc săptămâna viitoare, după ce măsurile masive de stimulare au ajutat la calmarea pieţelor, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mie, 08 iul. 2020, 08:38
Christine Lagarde: BCE nu-şi va modifica politica monetară în viitorul apropiat (Financial Times)

Într-un interviu acordat miercuri publicaţiei britanice Financial Times (FT), şeful BCE a explicat că măsurile adoptate în perioada de vârf a pandemiei de coronavirus (COVID-19) „şi-au demonstrat eficienţa şi eficacitatea”, potrivit Agerpres. 

La doar câteva luni de la anunţarea programului de achiziţii de titluri de stat (PEPP) destinat să limiteze efectele pandemiei – şi care iniţial a fost alimentat cu 750 de miliarde de euro pentru răscumpărarea de obligaţiuni publice şi private – BCE l-a suplimentat în 4 iunie cu alte 600 de miliarde de euro, la 1.350 miliarde de euro. De asemenea, instituţia cu sediul la Frankfurt a anunţat că măsurile de urgenţă ale BCE vor fi prelungite până la 30 iunie 2021, cu şase luni mai mult decât era planificat iniţial.

De asemenea, Consiliul guvernatorilor BCE a decis menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,50%.

„Am făcut atât de mult încât am avut puţin timp la dispoziţie să evaluăm cu atenţie datele economice”, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene, pentru FT.

Declaraţia sa confirmă faptul că BCE va adopta o politică de expectativă, după ce economia a început să se redreseze.

BCE vrea „să exploreze fiecare cale pe care o are la dispoziţie pentru a combate schimbările climatice”, ceea ce ar putea include modificarea tuturor operaţiunilor, inclusiv achiziţiile de active, a afirmat Lagarde.

BCE a lansat un program de achiziţionare de obligaţiuni în valoare de 1.350 miliarde de euro şi mai multe alte instrumente, precum condiţii de finanţare relaxate pentru bănci, în ideea de a scoate Europa din cea mai gravă recesiune din aproape un secol

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...