“Cu un portofoliu reprezentativ de antibiotice, medicamente cardiovasculare, antiinflamatoare sau dermatologice, am reușit în această perioadă dificilă pentru noi toți, cu multe restricții, să punem la dispoziție tratamente asociative Covid -19 atât pe piața internă cât și pe piețele internaționale. Livrările s-au efectuat având în vedere în primul rând acoperirea nevoii de medicamente antiinfecțioase pentru pacienții din România pe care îi tratăm de 65 de ani”, a declarat Delia Racoveanu, director Marketing și Vânzări Piața Internațională.
Accesarea pieței Marii Britanii face parte dintr-un proiect mai amplu al Antibiotice destinat piețelor europene, alături de statele scandinave, Germania, Polonia, Ungaria, Olanda. În SUA, compania este prezentă de peste 10 ani, iar odată cu pătrunderea pe piață a acestui nou produs de generație superioară, pentru care există puțini producători la nivel mondial, Antibiotice și-a întregit portofoliul de medicamente antiinfecțioase utilizate în spitalele americane.
“Faptul că Antibiotice a intrat în rândul producătorilor acceptați de sistemele de sănătate din țări puternic reglementate și concurate cum sunt cele din Uniunea Europeana, Asia sau SUA, este important pentru noi, pentru că reprezintă o recunoaștere a calității medicamentelor fabricate de Antibiotice Iași și implicit o recunoaștere a performanței industriei farmaceutice românești”, a subliniat dna Racoveanu.
Pentru ca aceste noi produse să ajungă a fi livrate pe piețele Marii Britanii și SUA, a fost necesară întocmirea dosarelor de înregistrare a produselor conform normelor și cerințelor aplicabile pe aceste piețe, obținerea autorizării de punere pe piață, participarea în licitații și identificarea partenerilor prin care să fie distribuite produsele în piață.
Antibiotice Iași este deja prezentă cu aceste medicamente sterile injectabile și în alte sisteme de sănătate internaționale precum Serbia, Vietam și Republica Moldova.