Update: Guvernul grec impune restricții, turiștii vor trebui să prezinte la intrarea în țară un test negativ vechi de cel mult 72 de ore

Turiştii care vor intra în Grecia pe la punctul de trecere a frontierei Kulata - Promachonas vor trebui să prezinte începând de marţi, 14 iulie, ora locală 06.00, un test molecular negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte care să ateste că nu sunt infectaţi cu noul coronavirus, a decis guvernul de la Atena, relatează agenţiile AFP, EFE şi publicaţia greacă keeptalkinggreece.com, citate de Agerpres.
Economica.net - vin, 10 iul. 2020, 13:04
Update: Guvernul grec impune restricții, turiștii vor trebui să prezinte la intrarea în țară un test negativ vechi de cel mult 72 de ore

Călătorii care intră în Grecia pentru ”motive neesenţiale” – adică turiştii – vor trebui să prezinte la punctul vamal Kulata – Promachonas (foto) un test molecular COVID-19 ”negativ”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena, Stelios Petsas.

De asemenea, călătorii vor trebui să completeze formularul ‘Passenger Location Form’ (PLF) cu cel mult 24 de ore înaintea sosirii lor în Grecia.

Aceste decizii survin după ce numeroase cazuri de COVID-19 au fost descoperite în rândul turiştilor străini veniţi în Grecia prin punctul de trecere de la Promachonas.

Agenţia France Presse scrie că, vineri, 29 de turişti veniţi din Bulgaria şi România au fost testaţi pozitiv la coronavirus la Promachonas.

Aceste informații au fost confirmate și de Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul unui comunicat.

 
„Cu referire la informaţiile menţionate în mass-media privind confirmarea unor noi cazuri de infectare cu COVID-19 printre turiştii străini aflaţi în Republica Elenă, MAE precizează că autorităţile elene au confirmat public 29 de cazuri noi de infectare în rândul cetăţenilor care au venit din România şi Bulgaria, fără a preciza, până la acest moment, numărul de cazuri în funcţie de cetăţenie”, se precizează în comunicatul MAE.

Totodată, cu privire la cazul cetăţeanului român testat pozitiv la noul coronavirus, în insula Thassos, MAE arată că, la solicitarea Consulatului General al României la Salonic, autorităţile elene au retestat persoana în cauză, rezultatul celui de-al doilea test fiind negativ. Cetăţeanul român urmează să revină în România în cel mai scurt timp. În acest sens, oficiul consular a întreprins demersurile necesare pentru notificarea autorităţilor elene cu privire la această situaţie.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puţin 24 de ore anterior deplasării, şi să obţină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră, în format digital sau tipărit. MAE reaminteşte că nerespectarea obligaţiei de a completa acest formular este sancţionată cu o amendă de 500 de euro, potrivit legislaţiei elene în vigoare.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” , care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...