„Grupul CEZ în România şi-a creat deja propria istorie pe piaţă. Am fost în fiecare an un jucător constant în sectorul energetic care a mizat pe un dialog deschis cu stakeholderii săi şi pe dezvoltarea gradului de digitalizare la nivel operaţional. În 2019, am adăugat elemente noi în portofoliul nostru de produse, am promovat şi mai fervent grija pentru mediu şi am transformat produsele verzi din produse de nişă în unele accesibile atât pentru clienţii casnici, cât şi pentru cei economici. Echipa CEZ a parcurs încă o etapă de dezvoltare spre o organizaţie autodidactă, în timp ce politicile sustenabile de operare au primit şi în acest an certificarea internaţională GRI, opţiunea Core”, a descris Ondrej Safar, Country Manager şi Preşedinte al Directoratului CEZ România, principalele repere ale anului trecut.
Grupul CEZ în România a încheiat anul 2019 cu un profit raportat înainte de deducerea dobânzilor, impozitelor, deprecierii şi amortizării (EBITDA) de 389.465 mii de lei, în scădere cu 6.443 mii de lei faţă de anul 2018. La nivelul profitului net, Grupul a înregistrat rezultate mai bune în comparaţie cu anul anterior, având o creştere de 318.328 mii de lei, datorată în principal activităţii de producţie de energie eoliană (vânzarea de certificate verzi).
Energia regenerabilă a fost unul dintre domeniile de interes pentru Grup în anul 2019, când turbinele din parcul eolian Fântânele – Cogealac au produs un total de 1.185 GWh producţie netă. Şi în 2019, Grupul CEZ în România a rămas cel mai mare producător privat de energie regenerabilă din ţară. Totodată, sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa a produs 54 GWh în 2019, o producţie totală mai mică cu 14 GWh în comparaţie cu 2018, ca urmare a precipitaţiilor reduse.
De asemenea, furnizorul de energie electrică şi gaze naturale CEZ Vânzare şi-a îndreptat atenţia către promovarea produselor verzi, lansând în luna februarie a anului 2019 produsul Sisteme Fotovoltaice pentru #Acasă. Clienţii săi au primit cu mult interes produsul şi au beneficiat de servicii complete de consultanță pentru aplicarea la Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, demarat de către Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Generaţia verde a început să ia contur în luna august 2019 când CEZ Vânzare a lansat o ofertă națională de energie 100% regenerabilă, destinată atât clienților casnici, cât și companiilor. Energia provine integral din cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa, deținut de Grupul CEZ în Dobrogea, cu o putere totală instalată de 600 MW. Produsul CEZ Verde se adresează «generației verzi», care acționează responsabil în activitatea de zi cu zi, alege soluțiile eficiente energetic, preferă alternativele mai puțin poluante, reciclează și îi încurajează pe cei din jur să se implice în protejarea planetei. Acesta răspunde nevoilor afacerilor sustenabile, cu acțiuni și proiecte de responsabilitate socială pro mediu, care își contorizează și reduc impactul asupra mediului.
Totodată, CEZ Vânzare a continuat campaniile de educare a clienților săi în direcția utilizării de soluții digitale pentru îmbunătățirea experienței acestora şi a adăugat seviciul de webchat pe website-ul www.cezinfo.ro. Noul canal de comunicare online oferă clienţilor consultanță personalizată de la operatorii CEZ Vânzare, în maxim 60 de secunde.
Un alt punct de interes pentru CEZ Vânzare în 2019, a fost eficienţa energetică și combaterea sărăciei energetice, motiv pentru care furnizorul de energie electrică şi gaze naturale s-a implicat în proiectul european SocialWatt care promite implementarea unor măsuri specifice care vizează consumatorii de energie aflați în această situație.
Investiţiile au fost direcţionate către continuarea integrării staţiilor de transformare în SCADA, modernizarea şi înlocuirea transformatoarelor, instalarea echipamentelor telecomandate, îmbunătăţirea reţelei de joasă şi medie tensiune şi asigurarea condiţiilor propice consumatorilor de energie pentru racordarea la reţeaua electrică.
Pentru al treilea an consecutiv, raportul de sustenabilitate al Grupului CEZ în România, respectiv ale operatorului de distribuție din cadrul Grupului, au fost recunoscute de GRI ca fiind în conformitate cu așteptările stakeholderilor prin respectarea principiilor de analiză a materialității aspectelor raportate.
Cifrele cheie care au descris activitatea operatorului de distribuţie din cadrul Grupului în 2019:
Operatorul a instalat 99 de cuiburi de barză pe stâlpii de MT/JT din judeţele Teleorman, Argeş, Mehedinţi, Olt, Gorj, Vâlcea şi Dolj precum şi teci electroizolante;
Numărul de ore de pregătire profesională a fost: 14.628;
Costurile cu formarea profesională, au fost de: 507.747 de lei;
Investiţiile companiei în proiecte de responsabilitate socială/ dezvoltare a comunităţilor s-au ridicat la aproximativ 445.949 de lei;
Operatorul a continuat dezvoltarea programului „Ucenic Electrician”, care în 2019 s-a extins cu noi clase care vor pregăti generaţia de electricieni a viitorului, inclusiv în judeţul Mehedinţi.Pentru prima generaţie de Ucenici absolvenţi, împreună cu partenerii noştri, am asigurat în premieră un program de internship plătit, cu o durată de şase luni. 24 de Ucenici Electricieni din cei 33 de elevi absolvenţi ai clasei a XI-a din judeţele Argeş şi Dolj au fost selectaţi pentru o nouă experienţă de învăţare în calitate de tineri interni în cadrul Distribuţie Oltenia sau în cadrul companiilor partenere;
În lanţul de aprovizionare cu energie electrică, Distribuţie Oltenia a lucrat în 2019 cu 376 de furnizori. Locația geografică a furnizorilor a presupus majoritar furnizori români (societăţi comerciale înregistrate pe teritoriul României) – 97.61% şi filialele companiilor internaţionale/ multinaţionale (societăţi comerciale cu sediul social în străinatate) – 2.39%.
De asemenea, în 2019, Grupul CEZ în România şi-a păstrat interesul pentru zona de sustenabilitate, principalele cifre cheie la nivel social şi de mediu obţinute de Grup (format din companiile CEZ România, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power, Tomis Team, MW Team Invest şi Ovidiu Development) fiind:
Investiţiile de CSR în beneficiul comunităţilor locale au însumat 2.949.669 de lei. Grupul a dezvoltat o strategie de responsabilitate socială, în jurul a patru piloni principali: sănătate & wellbeing, educaţie, mediu şi dezvoltare locală iar principalele proiecte implementate au fost: Maratonul Olteniei, Generatorii de Bine, CODE Kids, Cule în lumină etc.
În lanţul de aprovizionare cu energie electrică, Grupul a lucrat cu 435 de furnizori. În cazul fiecarei companii, aceştia sunt peste 90% furnizori români.
CEZ Vânzare a menţinut în anul 2019 certificarea sistemului de management de mediu în conformitate cu cerintele ISO 14001:2015, în urma auditului de recertificare.
Grupul CEZ în România a lansat un studiu „Percepţia românilor despre un viitor «verde». Peste jumătate dintre respondenţi (62,72%) încearcă să aibă un impact pozitiv asupra mediului prin acţiunile lor de zi cu zi, iar dintre românii care sunt responsabili faţă de mediu, 7 din 10 au grijă să nu arunce gunoaie în spațiile nepermise, 6 din 10 reciclează selectiv gunoiul, iar peste 2 din 10 încearcă să reducă consumul de apă şi energie.
Valoarea totală a programelor de pregătire profesională a angajaților companiilor menţionate mai sus, în 2019, a fost de 976.781 de lei;
Numărul mediu de ore de formare, doar în 2019, a fost de 9.740 de ore.