Inspectorii de muncă au realizat peste 30.000 de controale de la declanșarea stării de urgență

Inspecţia Muncii a efectuat peste 30.000 de controale de la declanşarea stării de urgenţă şi a aplicat amenzi în valoare de 45 de milioane de lei, a declarat, sâmbătă, inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii, Mihai Ucă.
Economica.net - sâm, 11 iul. 2020, 10:23
Inspectorii de muncă au realizat peste 30.000 de controale de la declanșarea stării de urgență

El a menţionat că se menţine trendul angajatorilor care îşi cheamă angajaţii la serviciu, deşi persoanele respective au contractele de muncă suspendate.

„Principalele rezultate ale activităţii de control desfăşurate de Inspecţia Muncii începând cu declanşarea stării de urgenţă pe teritoriul României, de la mijlocul lunii martie 2020 până în prezent: număr total de controale, puţin peste 30.000, din care în domeniul relaţiilor de muncă 16.700, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă 13.400. Număr sancţiuni contravenţionale aplicate: 25.000 din care 3.400 de amenzi în valoarea totală de 45 de milioane de lei, cea mai mare parte fiind pentru nereguli în domeniul relaţiilor de muncă. Menţionăm că au fost identificate 2.215 persoane, ne referim acum strict la perioada 15 martie – prezent, de la începutul stării de urgenţă, care prestau muncă nedeclarată, din care 504 prestau activitate în perioada în care au avut contractul de muncă suspendat”, a spus Mihai Ucă.

Începând cu data de 20 mai 2020, inspectoratele teritoriale de muncă, suplimentar faţă de activităţile specifice pe care le desfăşoară, au efectuat controale pentru verificarea aplicării prevederilor legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid-19. În total au fost organizate 9.800 de acţiuni de control şi au fost constatate în jur de 5.000 de deficienţe, iar valoarea amenzilor a depăşit 300.000 de lei.

De asemenea, în perioada 1 iulie – 10 iulie, s-au efectuat 4.243 de acţiuni de control din care în domeniul relaţiilor de muncă 2.354, iar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă 1.889. În această perioadă numărul sancţiunilor aplicate a fost de 3.544, din care în domeniul relaţiilor de muncă 993, 154 fiind pentru muncă nedeclarată. Dintre acestea, 22 de persoane erau la muncă deşi aveau contractele de muncă suspendate. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost 2.554 de acţiuni de control, iar valoarea amenzilor aplicate a totalizat 660.000 de lei, în timp ce pe relaţiile de muncă amenzile au fost de 5,5 milioane de lei.

Potrivit sursei citate, numărul persoanelor depistate că prestau muncă nedeclarată a fost de 315, iar 45 dintre aceste persoane au fost prezente la muncă în perioada în care aveau contractul de muncă suspendat.

„Putem constata că se menţine acest trend al angajatorilor care îşi cheamă la serviciu angajaţii, deşi persoanele respective au contractele de muncă suspendate. Este un lucru pe de o parte grav, dar în aceeaşi măsură este un lucru incorect pentru că acei angajatori beneficiază de şomaj tehnic şi este o dublă încălcare a statului român”, a punctat inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii.

Printre deficienţele frecvent constatate se numără neevidenţierea timpului efectiv lucrat de către salariaţi, nerespectarea prevederilor legale privind timpul de muncă, de odihnă şi a termenelor de transmitere în registrul general de evidenţa a salariaţilor – Revisal a suspendărilor sau modificărilor contractelor de muncă sau neachitarea drepturilor salariale şi utilizarea muncii nedeclarate.

Potrivit datelor prezentate în conferinţă, în primele 6 luni ale acestui an au fost efectuate 21.000 de controale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate 30.000 de sancţiuni contravenţionale pentru 15.000 angajatori, iar valoarea totală a acestor sancţiuni fiind 7,4 milioane de lei. De asemenea, inspectorii de muncă au decis sistarea activităţii a 81 de angajatori şi au oprit din funcţiune în jur de 60 de echipamente de muncă.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 29.000 de acţiuni de control. Au fost sancţionaţi 6400 de angajatori şi au fost acordate 9.800 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 53 de milioane de lei. Ucă a menţionat că au fost depistate 3.600 de persoane care prestau muncă nedeclarată, iar 566 dintre aceştia prestau activitate în perioada în care au avut avut contractul de muncă suspendat. Pe lângă sancţiuni, inspectorii de muncă au dispus şi aproximativ 37.000 de măsuri pentru remedierea neconformităţilor constatate.

Inspectorii instituţiei au efectuat în cei 21 de ani de activitate 3,2 milioane de acţiuni de control, au aplicat peste două milioane de sancţiuni şi au cercetat aproximativ 17.500 de evenimente legate de muncă reprezentând accidente colective, accidente mortale sau urmate de invaliditate.

În prezent, Inspecţia Muncii are un număr de 1.301 inspectori de muncă, 1.064 fiind implicaţi în activitatea de control, iar 237 asigură partea de evidenţă a muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...