Ce oferte pentru populație au Hidroelectrica și Romgaz, acuzate de ministrul Economiei că nu intră pe piața consumatorilor casnici

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat că este dezamăgit de companiile de stat Romgaz şi Hidroelectrica pentru că nu intră pe piaţa de furnizare către clienţii casnici şi a avertizat că va lua măsuri în cazul în care nu se va schimba nimic în politica lor comercială. Romgaz nu are ofertă pentru casnici, iar cea a Hidroelectrica nu merită acceptată acum de consumatorii casnici.
Economica.net - mie, 15 iul. 2020, 07:27
Ce oferte pentru populație au Hidroelectrica și Romgaz, acuzate de ministrul Economiei că nu intră pe piața consumatorilor casnici

„Sunt foarte dezamăgit de compania Romgaz, care este producător de gaze şi nu a înţeles până acum că, dacă rămâne doar la stadiul de producător de gaze şi vânzător agro de gaze, pierde piaţa. I-am avertizat în privat că nu e normal ca o companie a statului să vândă cu 90 de lei gazul către clientul casnic. E momentul să îşi revină să intre pe piaţa de furnizare pentru clienţi casnici, pentru că, de cât să vând mai ieftin la un furnizor, care la rândul lui să vândă mai scump la un client casnic, mai bine încerc să vând eu la un preţ. (…) Am gaz, am capacitate, am tot ce îmi trebuie şi pot să vând la clientul casnic. Romgaz din păcate are o politică comercială foarte proastă şi o afirm cu toată tăria. Lucrurile acestea nu pot să mai meargă aşa Le-am spus de atâtea ori că e momentul să intre pe această piaţă de furnizare. Văd că au o reticenţă în a face acest lucru. Înseamnă că trebuie să facă nişte schimbări acolo în politica lor comercială”, a precizat, marţi seara, Virgil Popescu, la Digi 24.

El susţine că o situaţie similară este şi la Hidroelectrica, companie care ar trebui să înveţe din lecţia liberalizării gazelor naturale, pentru că la 1 ianuarie 2021 se va întâmpla acest lucru şi pe piaţa energiei electrice.

„La fel pe piaţa de energie electrică avem un mare producător, Hidroelectrica. Văd în continuare că nu intră pe piaţa clienţilor casnici. Trebuie să înveţe din lecţia aceasta de liberalizare la gaze naturale, pentru că la 1 ianuarie ne aşteaptă liberalizarea la energie electrică. E acelaşi fenomen, de ce să vând mai ieftin unui furnizor care să vândă la rândul lui mai scump unui consumator casnic, decât să nu vând eu direct la consumatorul casnic şi îmi asigur o maximizare a preţului. Evident că voi vinde mai mult decât i-aş vinde furnizorului. Văd şi acolo aceeaşi politică comercială proastă. Nu înţeleg acest lucru. Probabil că şi răbdarea mea are o limită şi probabil că dacă nu se schimba nimic vom lua măsuri”, a avertizat ministrul.

Întrebat ce va face efectiv în cazul acestor companii, Popescu a precizat că va impune indicatori clari pentru intrarea pe piaţa de furnizare către clienţi casnici, iar cine „nu-i respectă, pleacă”.

De ce nu ai motive să fii client Romgaz sau Hidroelectrica

Romgaz nu are afișat vizibil pe propriul site un anunț cu oferte de furnizare a gazelor pentru clienții casnici. Are doar o ofertă pentru două comune, din Dolj și Gorj, unde operezează sisteme de distribuție.

Hidroelectrica are ofertă pentru clienții casnici, însă în actualul moment în care prețurile la energie electrică sunt încă reglementate de ANRE, până la finalul lui 2020, oferta Hidroelectrica nu merită să fie acceptată de vreun consumator casnic, pentru că prețul este mai mare comparativ cu cel reglementat. Hidroelectrica are un preț final de furnizare pentru București, de exemplu, de 44 de bani/kWh, fără certificate verzi, contribuția de cogenerare și TVA, în condițiile în care, de la 1 iulie, prețul reglementat pentru București perceput de Enel Energie Muntenia (furnizorul de ultimă instanță al zonei), este de 40,7 bani/kWh, fără TVA.

Mai mult, oferta Hidroelectrica de pe site-ul propriu a expirat la finalul lunii iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...