Romgaz vrea să intre pe piaţa furnizării şi distribuţiei de gaze către clienţii casnici

Romgaz urmăreşte intrarea pe segmentul de distribuţie şi furnizare de gaze către clienţii casnici şi se află în discuţii cu o firmă din sudul ţării pentru un parteneriat în acest sens, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul general al companiei, Adrian Volintiru.
Economica.net - mie, 15 iul. 2020, 09:37
Romgaz vrea să intre pe piaţa furnizării şi distribuţiei de gaze către clienţii casnici

Aceasta după ce, marţi seara, ministrul de resort, Virgil Popescu, a afirmat că este dezamăgit că Romgaz şi Hidroelectrica nu intră pe piaţa de furnizare către clienţii casnici şi a avertizat că va lua măsuri în cazul în care nu se va schimba nimic în politica lor comercială.

„Am avut mai multe discuţii pe această temă cu domnul ministru. Încă din 2018 am avut intenţia de a intra pe această piaţă. Suntem în discuţii cu o firmă din sudul ţării, care are activităţi de distribuţie şi furnizare către clienţii casnici, pentru a activa împreună în acest sector. Avem deja o echipă care se ocupă de acest business, pe care vrem să îl creştem şi să venim cu rezultate concrete”, a spus Volintiru pentru Agerpres.

El a arătat că astfel ar creşte şi valoarea companiei.

„Săptămâna trecută am avut primele discuţii pentru creionarea unui proiect concret. Consider că Romgaz trebuie să facă un efort agresiv pe această piaţă”, a completat şeful Romgaz.

Pe de altă parte, Hidroelectrica are de peste un an oferte pe piaţa clienţilor casnici. Potrivit comparatorului de pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), compania are un preţ de 0,25630 lei pe kWh, cu 7% mai mare decât cel reglementat.

Contactaţi de AGERPRES, reprezentanţii Hidroelectrica au refuzat să comenteze afirmaţiile de marţi seara ale ministrului, precizând doar că ei au deja oferte către consumatorii casnici.

Pe parcursul anului trecut, Hidroelectrica oferea clienţilor casnici energie la preţuri mai mici decât tariful reglementat.

De altfel, ministrul Energiei, Virgil Popescu, semnala acest lucru într-o declaraţie din decembrie 2019, de la Palatul Victoria, după ce Guvernul a modificat OUG 114.

„Practic, prin toate aceste măsuri pe care le luăm prin proiectul de modificare a OUG 114 dorim să ajungem în 2021 la o piaţă liberă, la o piaţă care să nu mai aibă distorsiuni, (…) o piaţă în care preţul la energia electrică la consumatorul casnic reglementat la ANRE să nu fie mai mare decât preţul pe piaţa concurenţială pe care îl oferă Hidroelectrica. Pentru că nu este normal acest lucru, ca în momentul de faţă astăzi, dacă vreţi să vă mutaţi de pe piaţa reglementată la Hidroelectrica, care este un jucător în piaţă şi care are un preţ concurenţial, să plătiţi mai puţin. În mod normal ar trebui ca preţul la reglementat să nu existe dacă preţul concurenţial este mai mic pe piaţă”, a afirmat Popescu.

Marţi seara, ministrul a declarat, la Digi 24, că este dezamăgit de companiile de stat Romgaz şi Hidroelectrica pentru că nu intră pe piaţa de furnizare către clienţii casnici şi a avertizat că va lua măsuri în cazul în care nu se va schimba nimic în politica lor comercială.

„Sunt foarte dezamăgit de compania Romgaz, care este producător de gaze şi nu a înţeles până acum că, dacă rămâne doar la stadiul de producător de gaze şi vânzător agro de gaze, pierde piaţa. I-am avertizat în privat că nu e normal ca o companie a statului să vândă cu 90 de lei gazul către clientul casnic. E momentul să îşi revină să intre pe piaţa de furnizare pentru clienţi casnici. (…) La fel pe piaţa de energie electrică avem un mare producător, Hidroelectrica. Văd în continuare că nu intră pe piaţa clienţilor casnici”.

Întrebat ce va face efectiv în cazul acestor companii, Popescu a precizat că va impune indicatori clari pentru intrarea pe piaţa de furnizare către clienţi casnici, iar cine „nu-i respectă, pleacă”.

Pe de altă parte, în urmă cu o săptămână, directorul general al Hidroelectrica, Bogdan Badea, afirma că una dintre principalele direcţii de dezvoltare a companiei este componenta de furnizare către clienţii finali.

„Hidroelectrica a dezvoltat an de an componenta de furnizare. Ca să vă dau un exemplu, dacă în 2018 furnizam undeva la 389 de Gwh/an către consumatorii finali, la nivelul anului 2019 am ajuns la 664 GWh. Aproape am dublat cantitatea destinată clienţilor noştri. Intenţia Hidroelectrica este aceea de a deveni un actor extrem de activ în piaţa de furnizare a energiei electrice. Intram în competiţie cu jucători consacraţi, care utilizează o infrastructură creată în ani de zile”, a spus Badea, în cadrul unui forum energetic.

Te-ar mai putea interesa și
Cum va influența alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA economia europeană și implicit pe cea românească
Cum va influența alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA economia europeană și implicit pe cea românească
Analiștii economici au ajuns la concluzia ca politica lui Donald Trump ar influența creșterea inflației la nivel mondial cu circa 1%, implicit și a inflației României, chiar dacă aici......
Se va scumpi livrarea în 2025? Lucian Baltaru, CEO Sameday: Costurile serviciilor de curierat nu au cum să nu crească. Cel mai mare cost este salariul curierului, combustibilul și mașina
Se va scumpi livrarea în 2025? Lucian Baltaru, CEO Sameday: Costurile serviciilor de curierat nu au cum să nu crească. ...
Costurile de livrare a coletelor se vor scumpi în 2025, pe fondul creșterii salariului minim și a introducerii de noi ...
Ce pericol mai reprezintă Ucraina pentru piața agricolă românească
Ce pericol mai reprezintă Ucraina pentru piața agricolă românească
În septembrie, exporturile de produse agricole ale Ucrainei erau la nivelul lui 2021, iar producțiile de cereale din acest ...
De ce plătesc românii dobânzi aproape duble față de restul europenilor
De ce plătesc românii dobânzi aproape duble față de restul europenilor
Plătim în România rate la creditele bancare cu o medie a dobânzilor anuale efective de aproximativ 6.5%, aproape dublu ...