Vânzările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut în luna iunie cu 22,3%

Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 22,3% în luna iunie 2020 față de perioada similară a anului trecut, atingându-se un nivel de 949.722 de unități, Franța fiind singura țară unde înmatriculările de vehicule au înregistrat o creștere ușoară de 1,2%, informează prin intermediul unui comunicat Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Economica.net - joi, 16 iul. 2020, 13:05
Vânzările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut în luna iunie cu 22,3%

În prima jumătate a anului 2020, în statele membre ale Uniunii Europene au fost înmatriculate 4.281.549 de autoturisme noi, ceea ce reprezintă o scădere cu 38,1% comparativ cu perioada similară din 2019.

În perioada ianuarie – iunie 2020 au fost înregistrate scăderi ale înmatriculărilor de autoturisme noi pe piețele mature precum Spania (-50,9%), Italia (-46,1%),  Franța (-38,6%) și Germania (-34,5%). Pentru aceeași perioadă, România se situează pe poziția 16 dintre țările membre ale Uniunii Europene, cu un volum de 49.616 de autoturisme noi înmatriculate, o scădere cu 30,7% față de prima jumătate din  2019.

În ceea ce privește constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme înmatriculate în Europa în primul semestru al anului sunt reprezentate de grupul Volkswagen cu 1.157.881 de unități, în scădere cu 37,1%, urmate de grupul PSA cu 710.589 de unități, în scădere cu 45,2% și de Grupul Renault cu 454.356 de unități, în scădere cu 42,7% (din care DACIA: 125.381 de unități,  o scădere de 49,3% față de perioada ianuarie – iunie 2019). Autoturismele marca Ford au reprezentat în primele șase luni ale lui 2020 un volum de 255.883 de unități noi înmatriculate, în scădere cu 46,5% față de perioada similară din 2019.

ACAROM este membru asociat al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...