În absenţa unui compromis, cei 27 de lideri ai UE îşi prelungesc summitul duminică UPDATE

Incapabili să ajungă la un compromis după două zile de summit, cei 27 de lideri ai UE au decis să intre în prelungiri şi să se reîntâlnească duminică la prânz, în speranţa de a depăşi blocajele privind uriaşul plan de relansare post-coronavirus aflat în discuţie, comentează AFP, scrie Agerpres.
Economica.net - Dum, 19 iul. 2020, 06:20
În absenţa unui compromis, cei 27 de lideri ai UE îşi prelungesc summitul duminică UPDATE

Discuţiile s-au împotmolit în special din cauza exigenţelor ridicate de ţările aşa-numite „frugale”, spre marea nemulţumire a capitalelor din sudul continentului.

Cu puţin după ora 23.00 (21.00 GMT), liderii s-au separat fără un acord. Summitul, care a început vineri la orele 10.00, era prevăzut pentru două zile, scrie Agerpres.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, i-a convocat pe şefii de stat sau de guvern duminică la prânz. Însă în cursul nopţii sunt prevăzute mai multe întâlniri bilaterale şi multilaterale, a făcut cunoscut o sursă europeană.

Potrivit altei surse diplomatice, preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Angela Merkel, au plecat direct în reuniune cu premierul olandez, Mark Rutte.

Cei doi lideri doresc să îl întrebe pe prim-ministrul olandez dacă este în măsură să negocieze duminică asupra punctelor de blocaj, a precizat sursa. Preşedintele Consiliului, Charles Michel, speră să îl convingă pe Mark Rutte cu o nouă modificare a proiectului de compromis, potrivit sursei.

Fiind necesară unanimitatea statelor membre, un compromis este foarte greu de găsit în privinţa planului de relansare, însoţit de bugetul multianual al UE (2021-2027) în valoare de 1.074 de miliarde de euro.

Sâmbătă, Charles Michel a lansat discuţii pe baza unei propuneri revizuite oferind mai multe garanţii celor mai reticente ţări, în frunte cu Olanda, la ideea acestui plan de 750 de miliarde de euro, finanţat de un împrumut în comun.

Premierul italian, Giuseppe Conte, a descris negocierile ca fiind „mult mai dificile decât era prevăzut”.

„Olanda şi alţi frugali (Austria, Danemarca şi Suedia) nu înţeleg necesitatea unui răspuns puternic”, a deplâns el.

„Aşa cum era de aşteptat, este o bătălie grea, o negociere dură, dar mergem în direcţia bună şi asta e cel mai important”, a comentat la rândul cancelarul austriac, Sebastian Kurz.

Ziua de vineri s-a încheiat cu puternice tensiuni în faţa inflexibilităţii Olandei.

Charles Michel, mediatorul summitului, spera să modifice poziţia recalcitranţilor oferind concesii legate de repartiţia între subvenţii şi împrumuturi, precum şi de condiţiile care însoţesc plata sumelor alocate.

UPDATE 19 iulie, ora 10:37 Angela Merkel: Este posibil să nu se ajungă la un acord asupra planului de relansare economică 

Cancelarul federal german Angela Merkel a estimat drept „posibil” ca cei 27, reuniţi de vineri la Bruxelles, să nu ajungă la un acord duminică asupra planului de relansare post-coronavirus, asupra căruia se menţin divergenţe profunde, informează AFP şi dpa, citate de Agerpres.

„Există multă bunăvoinţă (…), însă este de asemenea posibil ca astăzi (duminică) să nu se ajungă la niciun rezultat”, a declarat Merkel la sosirea la summit pentru o nouă zi de negocieri pe care ea a calificat-o drept „decisivă”. „Nu pot spune nici acum dacă va fi găsită o soluţie”, a insistat Angela Merkel, a cărei ţară asigură preşedinţia prin rotaţie a UE.

La rândul său, preşedintele francez, Emmanuel Macron, care susţine acest plan alături de Germania, a atenţionat că un „compromis” nu ar putea fi atins cu preţul ambiţiosului proiect european. În pofida „disensiunilor”, Macron a apreciat că un acord este încă posibil.

Angela Merkel şi Emmanuel Macron s-au întâlnit duminică la ora 09:30 (07:30 GMT) cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pentru a decide ce cale ar trebui urmată, după 48 de ore de discuţii care nu au dispus la concesii aşa-zisul grup al „frugalilor”, în frunte cu Olanda şi din care mai fac parte Austria, Danemarca şi Suedia, foarte rezervaţi asupra acestui proiect. Finlanda are de asemenea o poziţie apropiată de acestea.

Comisia Europeană a propus iniţial un pachet de 750 de miliarde euro, dintre care 500 miliarde euro sub formă de granturi şi 250 miliarde euro în credite. Sâmbătă, preşedintele Consiliului European a propus ca valoarea pachetului general de relansare economică, de 750 de miliarde de euro, să rămână neschimbată, dar valoarea împrumuturilor să crească de la 250 la 300 de miliarde de euro, iar cea a granturilor să scadă de la 500 la 450 de miliarde de euro.

Fiind necesară unanimitatea statelor membre, un compromis este foarte greu de găsit în privinţa planului de relansare şi a condiţiilor de acordare a fondurilor respective.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...