Darius Vâlcov, şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. Sentinţa nu e definitivă

Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, a fost condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare de către judecătorii de la Tribunalul Olt. Sentinţa nu este definitivă, scrie RomaniaTV.net. 
Economica.net - mar, 21 iul. 2020, 08:46
Darius Vâlcov, şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. Sentinţa nu e definitivă

Fostul ministru este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, procurorii având informaţii că Vâlcov ar fi mituit un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru.

În acelaşi dosar sunt trimise în judecată alte trei persoane. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii uneia dintre firme – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI,  scrie RomaniaTV.net

Potrivit anchetatorilor, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie – aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mită în formă continuată. Ceilalţi trei inculpaţi în dosar sunt Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica, Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii judecaţi pentru dare de mită şi funcţionarul public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Olt, Eduard Cincu, acuzat de luare de mită.

Citeşte integral ştirea pe RomaniaTV.net

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...