Recepţie pentru Ungureanu, organizată de primarul PSD de Iaşi. PNL nu participă

O recepţie la care sunt aşteptate 350 de persoane va avea loc vineri seară în sala mare a Primăriei Iaşi, evenimentul fiind organizat pentru premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi pentru membrii Guvernului care se vor afla la Iaşi pentru şedinţa comună de sâmbătă a guvernelor României şi R. Moldova. Surse citate de Mediafax susţin că niciun parlamentar PNL nu va participa la eveniment.
Economica.net - joi, 01 mart. 2012, 14:02

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, totodată liderul local al PSD, a anunţat că vineri seară la Primăria Iaşi va fi organizată o recepţie „cu ocazia prezenţei în oraş a membrilor Guvernului şi a premierului Mihai Răzvan Ungureanu”, transmite corespondentul Mediafax

La recepţie au fost invitaţi să participe parlamentari de Iaşi ai PSD, PNL, PDL şi UNPR, şefi de instituţii, rectori ai universităţilor ieşene, oameni de cultură, precum şi înalţi prelaţi.

„Este un moment în care se pot discuta anumite aspecte legate de Iaşi. Premierul poate lua contact cu cei care reprezintă Iaşiul. În total, vor fi prezente aproximativ 350 de persoane”, a spus Nichita.

Primarul Iaşiului a mai spus că a trimis mai multe adrese Guvernului, în care solicită sprijin pentru o serie de proiecte ale oraşului. Printre acestea se numără repartizarea de fonduri pentru construcţia de blocuri ANL, reabilitarea termică a unor imobile sau construcţia de şcoli şi grădiniţe.

Valoarea fondurilor solicitate Guvernului de către primarul Gheorghe Nichita se ridică la aproximativ 150 milioane lei.

În schimb, parlamentarii liberali de Iaşi nu intenţionează să onoreze invitaţia. Deputatul PNL Relu Fenechiu a precizat că va participa la o acţiune de acest gen doar după ce premierul Ungureanu va face primul pas pentru realizarea Aeroportului Iaşi şi a autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş.

„Nu voi merge la recepţia de la primărie. Voi participa însă la un banchet de acest gen după ce premierul va face un prim pas pentru realizarea aeroportului şi a autostrăzii”, a spus Fenechiu.

Surse liberale spun că nici ceilalţi doi parlamentari PNL de Iaşi, Cristian Adomniţei şi Varujan Vosganian, nu vor merge la recepţia organizată de primarul Nichita.

Sâmbătă, la Iaşi, este programată o şedinţă comună a guvernelor României şi Republicii Moldova, întrunirea urmând să aibă loc la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din municipiu.

Membrii Guvernului de la Bucureşti şi cei al Executivului de la Chişinău vor discuta în şedinţa comună de la Iaşi probleme privind sectorul energetic, transporturile, securitatea socială şi educaţia, reuniune la finalul căreia vor fi semnate mai multe documente bilaterale.

Conform unui anunţ anterior al Guvernului, în cadrul reuniunii va fi semnat Planul de acţiune pentru implementarea Declaraţiei comune privind instituirea unui Parteneriat Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines la Aktau, în Kazahstan, accident......
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...