Remaniere guvernamentală în Bulgaria

Premierul bulgar Boiko Borisov a remaniat joi guvernul, în încercarea de a tempera valul de proteste anticorupţie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 23 iul. 2020, 08:53
Remaniere guvernamentală în Bulgaria

După o întâlnire cu partenerii din coaliţia de guvernământ, Borisov a anunţat că i-a demis pe miniştrii de la Finanţe, Economie, Interne şi Turism. Săptămâna trecută, el le ceruse mai multor membri ai cabinetului să demisioneze pentru a pune capăt speculaţiilor că sunt influenţaţi de un om de afaceri controversat, legat de o altă facţiune politică.

Ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev, îi ia locul lui Vladislav Goranov la Finanţe. Ananiev, în vârstă de 65 de ani, este cunoscut ca expert în întocmirea bugetelor şi a fost adjunct al ministrului de finanţe în patru guverne de la Sofia, după 1998, şi titular al portofoliului pentru scurt timp, în cadrul unui guvern interimar, în 2017.

Mii de bulgari, majoritatea tineri, au protestat în fiecare seară în ultimele două săptămâni, cerând demisia lui Borisov, pe care îl acuză că tolerează corupţia, slăbind astfel instituţiile şi statul de drept în beneficiul unor grupuri restrânse.

Coaliţia de guvernământ de centru-dreapta a promis că îşi va duce la bun sfârşit mandatul, care se încheie în martie anul viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...