Blue Air anulează 64 de zboruri România – Italia şi România – Cipru

Blue Air va anula 64 de zboruri către Italia şi Cipru, planificate în perioada 3 - 31 august 2020, în contextul restricţiilor impuse de autorităţile din cele două ţări, informează operatorul aerian low-cost, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 28 iul. 2020, 07:39
Blue Air anulează 64 de zboruri România - Italia şi România - Cipru

„Ca urmare a deciziei autorităţilor italiene şi cipriote de a introduce măsura autoizolării obligatorii de 14 zile şi a supravegherii medicale pentru toate persoanele care sosesc din România sau care s-au aflat în tranzit prin ţara noastră în ultimele două săptămâni, Blue Air este nevoită să anuleze un număr semnificativ de zboruri între România şi Italia şi între România şi Cipru. În acest moment, sunt afectate 64 de zboruri planificate în perioada 3 – 31 august 2020, urmând ca lista să fie actualizată permanent în funcţie de durata restricţiilor impuse de autorităţile italiene. Rutele afectate de aceste anulări sunt: Bucureşti Otopeni – Milano Malpensa, Florenţa, Napoli; Bacău – Bergamo, Torino, Roma Fiumicino; Iaşi – Torino; Bucureşti Otopeni – Larnaca”, precizează Blue Air într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Pasagerii Blue Air afectaţi de aceste anulări vor primi toate detaliile referitoare la opţiunile pe care le au la dispoziţie pe e-mailul furnizat în momentul rezervării biletului. Aceştia pot opta pentru reprogramarea gratuită a călătoriei în primele 7 zile de la data iniţială a zborului direct printr-un e-mail către adresa [email protected].

În cazul în care pasagerul nu optează pentru rebooking gratuit, după cele 7 zile de la data zborului anulat, Blue Air va transfera automat contravaloarea biletului în portofelul electronic Blue Wallet al persoanei care a efectuat achiziţia, de unde banii vor putea fi utilizaţi în termen de 2 ani pentru a cumpăra bilete pentru orice altă destinaţie deservită de Blue Air.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business bazat pe reducerea complexităţii, respectiv Low Cost – Low Complexity, se menţionează în comunicat. Compania operează avioane tip Boeing 737 iar în cei 15 ani de activitate a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.

Te-ar mai putea interesa și
UE impune companiilor farmaceutice și producătorilor de cosmetice contribuții financiare noi pentru tratarea apelor reziduale
UE impune companiilor farmaceutice și producătorilor de cosmetice contribuții financiare noi pentru tratarea apelor reziduale
Companiile farmaceutice şi producătorii de cosmetice vor avea o contribuţie semnificativă la tratarea apelor reziduale în Uniunea Europeană, conform noilor reguli care au fost convenite marţi......
Biden, Ursula von der Leyen și președintele brazilian Lula vor lipsi de la summitul COP29 de la Baku, destinat schimbărilor climatice
Biden, Ursula von der Leyen și președintele brazilian Lula vor lipsi de la summitul COP29 de la Baku, destinat schimbărilor ...
Lideri mondiali ai unor ţări cu economii mari, inclusiv Statele Unite, Uniunea Europeană şi Brazilia, plănuiesc să ...
Ministerul Cercetării și Ministerul Economiei au semnat un protocol de colaborare pentru construirea unei drone românești
Ministerul Cercetării și Ministerul Economiei au semnat un protocol de colaborare pentru construirea unei drone românești
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, și Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, ...
Netanyahu l-a demis pe ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant
Netanyahu l-a demis pe ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant
Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a demis marţi pe ministrul Apărării, Yoav Gallant, din cauza dezacordurilor în ...