Nu numai că este pentru a patra oară când Gartner recunoaște Veeam drept lider în domeniu dar este și prima oară când Veeam obține cel mai mare scor la capacitatea de execuție. De asemenea, Veeam a fost singurul furnizor care a înregistrat o creștere, atât în funcție de complexitatea viziunii, cât și abilitatea de execuție.
“Desemnarea noastră pentru a patra oară drept lider în categoria soluții de backup al centrelor de date și soluții de recuperare arată importanța serviciilor pe care le oferim. De peste un deceniu, suntem liderul de piață clar în domeniul backup-ului și Cloud Data Management și vom continua să anticipăm nevoile clienților lansând produse care fac gestionarea datelor simplă, flexibilă și fiabilă”, a declarat Andrei Romanescu (foto), director general al Veeam Software România.
“Magic Quadrant” realizat de Gartner este un raport care oferă analize aprofundate care conturează o perspectivă asupra direcției, maturității și participanților la piață dintr-un domeniu. Magic Quadrant compară furnizorii pe baza criteriilor și metodologiei standard Gartner. Fiecare raport vine însoțit de un grafic „Magic Quadrant” care prezintă o piață folosind o matrice bidimensională care evaluează furnizorii în funcție de complexitatea viziunii lor și capacitatea de a executa.
„Să fim desemnați lideri de Gartner pentru a patra oară consecutiv, ne consolidează angajamentul de a conduce industria prin inovare, execuție și furnizarea celor mai simple, flexibile și fiabile soluții pentru Cloud Data Management”, a declarat Danny Allan, CTO Veeam. „Cu peste 375.000 de clienți și 1 miliard de dolari din vânzări anuale, continuăm să ne ghidăm clienții prin transformarea digitală și hibrid/multi-cloud într-un moment în care protecția datelor este esențială și valorificarea reutilizării datelor este critică”, a mai spus Danny Allan.
Veeam a lansat Veeam Availability Suite (VAS) v10 la începutul acestui an, oferind protecție modernă a datelor pentru Networked Attached Storage (NAS), Multi-VM Instant Recovery™ pentru a automatiza recuperarea în caz de dezastru și protecție sporită ransomware. Cu o extindere mai mare a platformei, extragerea datelor prin intermediul API-urilor și cu peste 150 de îmbunătățiri majore, Veeam a lansat cea mai solidă soluție din domeniu pentru gestionarea completă a datelor și protecția mediilor hibride de tip cloud.
„Nu puteți subestima importanța protecției datelor pentru reputația unei companii. Veeam oferă acces continuu la datele clienților, astfel încât să putem primi, prelucra și livra comenzile în mod eficient. Nu am putea oferi nivelul de servicii pentru clienți pe care îl garantăm pe CORT.com fără încredere deplină că putem restabili sistemele critice într-un dezastru”, a declarat Adam Camphuysen, Administrator de Sisteme Enterprise la Cort.
Raportul a inclus analiza a 11 de furnizori de soluții de backup și recuperare pentru centrele de date.
Despre Veeam Software
Veeam este lider în soluțiile de Backup care furnizează Cloud Data Management™. Veeam oferă o singură platformă pentru modernizarea backup-ului, accelerarea cloud-ului hibrid și securizarea datelor. Cu peste 375.000 de clienți în întreaga lume, inclusiv 83% din Fortune 500 și 68% din Global 2.000, rezultatele de satisfacție a clienților Veeam sunt cele mai mari din industrie, de 3,5 ori mai mari decât media acesteia. Ecosistemul Veeam bazat 100% pe distribuție include parteneri globali, inclusiv HPE, NetApp, Cisco și Lenovo în calitate de distribuitori exclusivi. Veeam are birouri în peste 30 de țări.