OMV Petrom – investiţii de 3 miliarde de lei în acest an, în scădere cu 28%

Grupul OMV Petrom estimează investiţii de 3 miliarde de lei în acest an, în scădere cu 28% faţă de nivelul de anul trecut, respectiv 4,2 miliarde de lei, potrivit raportului semestrial al companiei, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 29 iul. 2020, 07:15
OMV Petrom - investiţii de 3 miliarde de lei în acest an, în scădere cu 28%

„Valoarea investiţiilor (inclusiv lucrările de explorare şi evaluare capitalizate) este în prezent estimată la aproximativ 3 miliarde de lei, excluzând achiziţiile (2019: 4,2 miliarde de lei); cheltuielile operaţionale şi de investiţii de exploatare sunt planificate a fi reduse cu 320 milioane de lei în 2020 faţă de 2019”, se arată în documentul citat.

În ceea ce priveşte proiectul Neptun Deep, grupul menţionează că decizia finală de investiţie depinde de o serie de factori, inclusiv de un mediu fiscal stabil şi competitiv şi de dreptul de a comercializa liber gazele naturale.

„Conform declaraţiilor publice, se intenţionează ca Legea Offshore să fie modificată prin intermediul unui proces parlamentar care va fi iniţiat după următoarele alegeri parlamentare. În iunie 2020, a fost instituit un program de ofertare a gazelor naturale (GRP), ulterior fiind eliminată obligaţia de vânzare pe piaţa centralizată. Deşi apreciem paşii către o piaţă complet liberalizată, există unele provocări cu privire la aplicarea GRP”, spun reprezentanţii companiei.

OMV Petrom precizează că îşi va concentra eforturile pe eficienţa energetică şi pe scăderea emisiilor având ca ţintă reducerea intensităţii emisiilor de carbon cu 27% până în 2025 faţă de 2010.

Pe segmentul Upstream, compania estimează un declin al producţiei de până la 5% faţă de 2019, fără a include iniţiativele de optimizare a portofoliului, respectiv concentrarea pe barilii cei mai profitabili.

Tranzacţia cu privire la transferul a 40 de zăcăminte marginale către Dacian Petroleum este estimată să se încheie în a doua parte a anului 2020.

Investiţiile OMV Petrom în Upstream se vor reduce, în 2020, la aproximativ 2 miliarde de lei, de la 3,2 miliarde de lei în 2019, compania propunându-şi forarea a aproximativ 60 de sonde noi şi menţinerea unui nivel constant al reparaţiilor capitale faţă de anul anterior.

Investiţiile de explorare sunt estimate la circa 200 de milioane de lei, de la 400 milioane de lei în 2019.

Cât priveşte extinderea regională, planurile companiei includ încheierea tranzacţiei de achiziţie a participaţiei în Han Asparuh offshore Bulgaria în a doua parte a anului 2020.

„În urma câştigării licitaţiei, negocierile pentru contractul de partajare a producţiei pentru Perimetrul II de Explorare Offshore din Georgia sunt în derulare şi se estimează a se finaliza pana la sfârşitul anului”, se mai arată în documentul citat.

În segmentul Downstream, rata de utilizare a rafinăriei este estimată a se situa în jurul valorii de 90%, faţă de 97% în anul anterior. „Se anticipează ca rata de utilizare a rafinăriei să fie susţinută de redresarea graduală a cererii după relaxarea restricţiilor de mobilitate, fiind afectată de o oprire planificată de două săptămâni în T3 pentru lucrări de mentenanţă”, se mai arată în raportul semestrial al OMV Petrom.

În contextul liberalizării pieţei de gaze naturale de la 1 iulie, grupul OMV Petrom estimează vânzări totale de gaze naturale la un nivel similar celui din 2019.

Cât priveşte producţia de energie electrică, estimările indică un jivel superior celui de anul trecut.

„Centrala electrică Brazi trebuie să furnizeze pieţei reglementate 0,18 TWh de energie electrică în a doua jumătate a anului 2020 la preţul de 223 lei/MWh; estimăm o producţie totală netă de energie electrică mai mare faţă de 2019. Centrala electrică Brazi: o revizie planificată de două săptămâni pentru întreaga capacitate va avea loc în T4/20, se mai arată în raport.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom, statul român – prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri – deţine 20,639%, Fondul Proprietatea 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi pe Bursa de Valori Londra.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute de sondare. Primele reacţii ale candidaţilor....
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...