PwC: Valoarea de piaţă a celor mai mari 100 de companii listate a ajuns la 25,04 trilioane de dolari

Valoarea de piaţă a celor mai mari 100 de companii listate din lume a revenit puternic în al doilea trimestru, recuperând aproape complet pierderea de 15% înregistrată în primele trei luni ale anului 2020 când a izbucnit pandemia COVID-19, potrivit analizei globale PwC, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 29 iul. 2020, 07:36
PwC: Valoarea de piaţă a celor mai mari 100 de companii listate a ajuns la 25,04 trilioane de dolari

Astfel, capitalizarea celor 100 de companii a urcat cu 3,57 trilioane de dolari, în al doilea trimestru, ajungând la finalul lunii iunie la 25,04 trilioane de dolari, cu doar 1% sub nivelul înregistrat în decembrie 2019, de 25,37 trilioane de dolari, arată analiza PwC „Top 100 companii conform capitalizării de piaţă”, actualizată la 30 iunie.

„Pandemia a provocat distorsiuni semnificative pe pieţele de capital într-o perioadă scurtă, dar cele mai mari companii din lume încă oferă o relativă siguranţă investitorilor, dar cu diferenţe clare de performanţă pe regiuni şi sectoare. Companiile de tehnologie şi servicii pentru consumatori au fost motorul revenirii pieţelor globale de capital din al doilea trimestru, fiind un semn bun pentru recuperarea economiei. Acestea vor continua să performeze, beneficiind de accelerarea digitalizării, a creşterii comerţului online şi migraţiei către cloud”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener şi Lider al Departamentului de Consultanţă în Afaceri PwC România.

Pe sectoare de activitate, cele mai mari creşteri în martie-iunie au fost înregistrate de industrie şi materii prime, de 33%, urmate de cele de tehnologie, cu un plus de 28%, şi de servicii, cu 25%. Câştiguri modeste au înregistrat companiile de petrol şi gaze, de 10%, şi sectorul financiar, de numai 5%. Totodată, pe regiuni, companiile din SUA şi China au înregistrat creşteri de 2% a capitalizării, în timp ce firmele din Europa au scăzut cu 3%.

Potrivit analizei, SUA se menţine pe primul loc, având mai mult de jumătate (59) dintre companii în clasament, urmate de Europa, cu 17 de companii, şi China şi regiunile sale, cu 15 companii. Aproape 90 dintre cele mai mari 100 de companii au înregistrat o creştere a capitalizării de piaţă din martie până în iunie 2020, comparativ cu doar zece în perioada ianuarie – martie.

„Saudi Aramco şi-a menţinut poziţia de lider, dar a suferit din cauza scăderii preţului petrolului. Top 10 mondial, dominat de companiile de tehnologie şi comerţ electronic, este completat de Apple, Microsoft, Amazon, Alphabet, Alibaba, Facebook, Tencent, Berkshire şi Visa”, mai arată analiza.

Potrivit PwC, platforma de e-commerce chineză Pinduoduo a înregistrat cea mai mare creştere a capitalizării în perioada analizată, de 148%, urmată de Tesla, cu 104%, PayPal, cu 84%, Reliance Industries, cu 58%, şi AbbVie, cu 51%. Totodată, Wells Fargo a cunoscut cea mai mare scădere relativă a capitalizării de piaţă de 11%, la fel ca alte companii din sectorul de petrol şi gaze. De altfel, şase din primii zece pierzători ai acestei perioade sunt fie din petrol şi gaze, fie din sectorul financiar.

Clasamentul cuprinde primele 100 de companii la nivel mondial în funcţie de valoarea de piaţă la 30 iunie 2020 şi comparaţii cu nivelurile înregistrate la 31 martie 2020 şi 31 decembrie 2019. Având în vedere perspectivele incerte ale pieţelor financiare, PwC actualizează trimestrial Top 100.

PwC este o reţea de firme prezentă în 157 de ţări, cu mai mult de 276.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri. 

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...