Trump evocă pentru prima dată o posibilă amânare a scrutinului prezidenţial ca urmare a pandemiei

Preşedintele Donald Trump a evocat joi pentru prima dată posibilitatea amânării alegerilor prezidenţiale în SUA, menţionând riscul de fraude ale votului prin corespondenţă în contextul pandemiei de COVID-19, relatează AFP şi Reuters.
Economica.net - joi, 30 iul. 2020, 13:48
Trump evocă pentru prima dată o posibilă amânare a scrutinului prezidenţial ca urmare a pandemiei

”Cu votul universal prin corespondenţă (…) 2020 va fi scrutinul cel mai inexact şi cel mai fraudulos din istorie”, a scris Trump pe Twitter.

”Va fi o adevărată ruşine pentru SUA. Să amânăm alegerile până când oamenii vor putea vota normal, în deplină securitate ???”, a adăugat el.

Însă liderul de la Casa Albă nu dispune de prerogativele necesare pentru a amâna acest scrutin, o decizie în acest sens putând fi luată numai de Congres.

”În niciun fel @POTUS nu poate amâna alegerile. Nu trebuie să-l lăsăm să ne distragă atenţia de la incompetenţa sa (în criza) COVID-19”, a reacţionat pe reţeaua de socializare senatorul democrat Tom Udall.

Mai multe state americane doresc să facă mai accesibil votul prin corespondenţă pentru a limita pe cât posibil răspândirea noului coronavirus.

Declaraţia lui Trump despre o eventuală amânare a alegerilor a venit la foarte scurt timp după anunţul privind o scădere istorică a PIB-ului SUA în al doilea trimestru (-32,09%) din cauza pandemiei. Criza sanitară dublată de criza economică i-au afectat preşedintelui republican popularitatea.

Adversarul său democrat, Joe Biden, a prezis la sfârşitul lui aprilie că Trump va face tot posibilul pentru a amâna scrutinul prevăzut pentru luna noiembrie. ”Să vă amintiţi de ce vă spun, cred că va încerca să amâne alegerile într-un fel sau altul, să găsească motive pentru ca ele să nu aibă loc”, a spus atunci Biden. Întrebat câteva zile mai târziu despre această declaraţie a contracandidatului său, Trump a exclus o asemenea posibilitate.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...