Ajutor de stat de 150 de milioane de euro pentru sistemele de termoficare din țară. Bucureștiul nu intră în schemă

Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii de termoficare. Sunt disponibili 150 de milioane de euro.
Mihai Nicuţ - vin, 31 iul. 2020, 18:58
Ajutor de stat de 150 de milioane de euro pentru sistemele de termoficare din țară. Bucureștiul nu intră în schemă

Ordinul care aprobă schema de ajutor de stat a fost publicat în Monitorul Oficial, iar cele 150 de milioane de euro sunt bani europeni veniți prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM 2014-2020).

Banii pot merge în două direcții.

Prima direcție sunt proiecte integrate de termoficare în șapte orașe – Botoșani, Oradea, Iași, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Timișoara, Focșani, “pentru continuarea investițiilor începute în perioada 2007-2013 prin POS Mediu 2007-2013, în vederea asigurării sustenabilității investițiilor inițiale orientate spre îmbunătățirea calității aerului și luând în considerare evoluțiile în domeniul eficienței energetice la nivelul centrelor urbare”.

Citește și:

Starea jalnică a termoficării: reparații și investiții puține, pierderi masive, debranșări în creștere. Raport ANRE

A doua direcție: orice alt oraș în afara celor șapte care vine cu proiecte de termoficare integrate, cu excepția localităților din zona București-Ilfov.

Nu se finanțează proiecte care presupun investiții în prroducția de energie termică, ci doar în distribuție și eficiență energetică. Beneficiarii sunt unitățile administrativ-teritoriale, iar fiecare proiect propus beneficiază de o finanțare de maximum 20 de milioane de euro.

Cei 150 de milioane de euro, bugetul total al schemei, trebuie folosiți în perioada 2020-2023 (inclusiv)

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții fizice imprevizibile
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții ...
"Cârtițele" Eleni și Varvara, care sapă cele două fire ale Tunelului Ormeniș de 7,1 kilometri de pe traseul liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara, au fost oprite forțat luna trecută,......
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele ...
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...