Blue Air cere Guvernului să grăbească emiterea garanţiei de stat pentru împrumutul de 300 de milioane de lei

Operatorul aerian Blue Air solicită Guvernului să accelereze procedura de emitere a deciziei necesare pentru garantarea de către stat a unui credit în valoare de 300 de milioane de lei pe care compania doreşte să-l contracteze de la sistemul bancar, potrivit unui comunicat remis vineri de Blue Air preluat de Agerpres.
Economica.net - vin, 31 iul. 2020, 12:20
Blue Air cere Guvernului să grăbească emiterea garanţiei de stat pentru împrumutul de 300 de milioane de lei

„În situaţia actuală, pe fondul limitărilor legate de starea de urgenţă instituită de către autorităţi, Blue Air a fost nevoită să suspende zborurile regulate în perioada 20 martie – 30 iulie 2020 şi să-şi reducă semnificativ nivelul de operare pentru întregul an 2020. Confruntată cu această situaţie de forţă majoră, pentru a putea acoperi pierderile create şi a putea continua activitatea, în dată de 13 martie 2020 Blue Air a solicitat formal sprijin statului român. Şase săptămâni mai târziu, după finalizarea tuturor procedurilor interministeriale şi pre-notificarea Comisiei Europene, Guvernul a aprobat, prin Memorandumul adoptat în şedinţa din 23 aprilie 2020, acordarea unui împrumut de 300 milioane RON către Blue Air în scopul acoperirii pierderilor directe generate de situaţia de forţă majoră generată de pandemia de Covid-19. În cadrul acestui proces Blue Air a demonstrat faptul că are capacitatea să reia activitatea în condiţii profitabile şi să ramburseze acest împrumut în maximum 6 ani, conform Cadrului Temporar stabilit de Comisie în acest scop”, se menţionează în comunicatul remis de Blue Air.

Compania aminteşte că reprezentanţii săi s-au întâlnit, luni, 27 iulie, cu prim-ministrul Ludovic Orban, cu ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, şi cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, iar aceştia au reconfirmat angajamentul Guvernului de a garanta Blue Air un împrumut bancar de 300 milioane de lei, rambursabil în 6 ani, destinat exclusiv acoperirii pierderilor generate de deciziile autorităţilor române şi europene de limitare a liberei circulaţii şi transportului aerian, potrivit prevederilor Cadrului Temporar.

„Precizăm faptul că prin această soluţie impactul asupra bugetului României este strict pozitiv, întrucât finanţarea va fi asigurată de către sistemul bancar, iar statul român nu este nevoit să aleagă între a împrumuta Blue Air şi a majora alocaţii sau pensii, aşa cum s-a vehiculat. Dimpotrivă, prin această măsură statul român se asigură că Blue Air va continua să opereze şi să conecteze regiunile româneşti, între ele şi cu Europa, să susţină aviaţia românească, să transporte cei peste 4 milioane de antreprenori şi cetăţeni români care lucrează în străinătate – iar taxele aferente, care în anul 2020 sunt deja de 58 milioane lei, şi care vor continua să crească odată cu ieşirea din criză, vor continua să fie plătite în România”, se precizează în comunicatul remis de Blue Air.

Operatorul aerian susţine că are capacitatea de a rambursa împrumutul bancar pentru care solicită garanţii de la Guvern.

„Avem capacitatea de a rambursa împrumutul bancar şi dobânzile aferente, aşa cum am demonstrat atât reprezentanţilor Comisiei Europene, cât şi Eximbank şi administratorului concordatar, KPMG. Astăzi, 31 iulie 2020, după 20 de săptămâni de la solicitarea noastră formală, rugăm Guvernul României să accelereze procesul de adoptare a actului normativ necesar pentru continuarea procedurii de concordat şi contractarea împrumutului bancar. În caz contrar, pasagerii noştri, micul antreprenoriat şi diaspora română, vor călători cu alte linii aeriene low cost – care nu vor contribui la bugetul de stat al României şi nu vor lua în considerare în luarea deciziilor interesele României şi ale cetăţenilor săi”, potrivit comunicatului remis de Blue Air.

Directorul general al companiei, Oana Petrescu, a subliniat că garantarea de către stat a împrumutului în valoare de 300 de milioane de lei reprezintă o condiţie esenţială pentru acoperirea pierderilor generate de pandemie.

„Rugăm Guvernul României să permită continuitatea activităţii Blue Air prin aprobarea în timp util a Actului Normativ necesar pentru emiterea garanţiei de stat. Garantarea de către stat reprezintă o condiţie esenţială pentru acoperirea, printr-un împrumut bancar, a pierderilor generate de situaţia de forţă majoră creată de pandemia de COVID-19 şi pentru succesul planului de redresare al Blue Air în condiţii de concordat preventiv”, a afirmat directorul general al Blue Air, citat în comunicatul companiei.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...