Microsoft a întrerupt negocierile pentru cumpărarea TikTok din cauza lui Trump

Aflate sâmbătă într-un stadiu avansat, negocierile dintre Microsoft şi ByteDance au fost întrerupte după o declaraţie a preşedintelui american, potrivit agenției News.ro
Economica.net - Dum, 02 aug. 2020, 05:31
Microsoft a întrerupt negocierile pentru cumpărarea TikTok din cauza lui Trump

Povestea platformei sociale dezvoltate de chinezii de la ByteDance în Statele Unite a avut sâmbătă parte de un “twist” demn de un thriller. Aflată la un pas să cumpere TikTok, Microsoft a pus, brusc, pauză negocierilor.

Decizia gigantului american a fost determinată de o declaraţie, făcută tot ieri, la bordul Air Force One, de către preşedintele Donald Trump. Întrebat despre situaţia TikTok, acesta a spus că preferă blocarea acesteia, decât ca o companie americană să cumpere operaţiunile din Statele Unite ale TikTok.

Imediat după ce declaraţia a ajuns în presă, Microsoft ar fi întrerupt negocierile cu ByteDance, producătorul TikTok.

Fără intervenţia lui Trump, cele două părţi ar fi putut ajunge până luni deja la un acord, susţin surse care au cunoştinţe legate de negocieri.

Ambele părţi au fost luate prin surprindere de declaraţia preşedintelui. La negocieri ar fi participat de la bun început şi reprezentanţi ai administraţiei prezidenţiale, care ar fi indicat că totul va fi în regulă câtă vreme TikTok va avea în Statele Unite un proprietar american.

Negocierile sunt, deocamdată, doar întrerupte. Reprezentanţii celor două părţi speră, însă, la o răzgândire a preşedintelui.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...