Muzeul Luvru a fost vizitat în luna iulie de 10.000 de persoane pe zi

Muzeul Luvru a primit 10.000 de vizitatori pe zi în iulie, de patru ori mai puţin ca de obicei pentru această lună, o cifră considerată totuşi conformă cu previziunile directorilor instituţiei pariziene, care au evidenţiat succesul unor oferte speciale, create pentru a atrage publicul familial, tânăr şi local, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 05 aug. 2020, 18:17
Muzeul Luvru a fost vizitat în luna iulie de 10.000 de persoane pe zi

În total, 200.000 de vizitatori au putut să străbată sălile celui mai vizitat muzeu din lume în luna iulie, fără obişnuitele aglomerări produse în faţa unor tablouri legendare. Peste jumătate dintre ei au fost francezi. Şi, în absenţa americanilor şi a asiaticilor, care formează de regulă grupuri uriaşe de vizitatori, europenii (în special turişti germani, olandezi şi belgieni) au răspuns prezent la apelul lansat de directorii instituţiei muzeale.

Deşi Muzeul Luvru, care s-a redeschis pe 6 iulie după o pauză de peste trei luni, s-a confruntat, conform aşteptărilor, cu o scădere a numărului de vizitatori, nivelul înregistrat în iulie corespunde valorii maximale a intervalului prognozat: directorii de la Luvru mizau pe un număr de vizitatori cuprins între 4.000 şi 10.000 de vizitatori pe zi în această vară.

Mai multe oferte propuse de conducerea muzeului se bucură de un succes deosebit, mai ales în rândul publicului din Ile-de-France, o regiune a Franţei constituită în jurul oraşului Paris.

Astfel, 12.500 de persoane au participat la vizite de tip „mini-descoperire”. Cu o durată de 20 de minute, gratuite şi fără să necesite rezervare, ele sunt propuse turiştilor în limbile franceză şi engleză. Un consilier este plasat în opt spaţii din uriaşul muzeu parizian şi răspunde întrebărilor care îi sunt adresate de vizitatori. Aceste vizite au loc în spaţii cu tematici variate, de la Egiptul Antic şi Napoleon până la viaţa intimă a împăraţilor şi fastul palatelor acestora.

Formatul „vacanţe de învăţare” se bucură la rândul său de mare succes. Acest program dedicat vizitelor ghidate gratuite, în grup, conduse de ghizi-conferenţiari din cadrul RMN (Reunion des Musees Nationaux), se adresează tinerilor din unităţi şcolare înscrise în dispozitivul „Şcoala deschisă” la care participă centre educative din Paris, Versailles şi Creteil, dar şi locuitorilor unor oraşe din Ile-de-France şi angajaţilor instituţiilor din sectorul social şi medical.

Aceste vizite cu o durată de o oră permit vizitatorilor să descopere principalele capodopere ale muzeului. Aproape 210 grupuri au făcut rezervări pentru o astfel de vizită. Peste 1.300 de persoane au fost primite la Luvru începând din 8 iulie în cadrul acestui format.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...