ANM: Vreme caniculară în sudul şi estul ţării, până sâmbătă; disconfort termic accentuat în Bucureşti UPDATE

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o informare de caniculă valabilă joi, vineri şi sâmbătă în sudul şi estul ţării, anunţă Agerpres. 
Economica.net - joi, 06 aug. 2020, 06:56
ANM: Vreme caniculară în sudul şi estul ţării, până sâmbătă; disconfort termic accentuat în Bucureşti UPDATE

Astfel, în perioada 6 – 8 august, în regiunile sudice şi estice vremea va fi caniculară şi se vor înregistra temperaturi maxime de 34 – 37 de grade Celsius, iar vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală, în general, de 40 – 50 km/h, scrie Agerpres. 

Meteorologii avertizează că îndeosebi vineri şi sâmbătă indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Moldova şi Oltenia.

De asemenea, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii restrânse pragul critic de 80 de unităţi şi în Câmpia de Vest, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă. 

Prognoză specială pentru Bucureşti: Temperaturi de 37 de grade Celsius şi disconfort termic accentuat în următoarele zile

Vremea va fi caniculară, în Bucureşti, în următoarele trei zile, cu temperaturi maxime de 37 de grade Celsius şi disconfort termic accentuat, în condiţiile în care indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, conform prognozei speciale pentru Capitală emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), scrie Agerpres. 

Astfel, în perioada 6 august, ora 12:00 – 8 august, ora 20:00, vremea va fi caniculară în orele amiezii, iar vineri şi sâmbătă indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 19 şi 21 de grade Celsius.

Cerul va fi variabil, mai mult senin pe parcursul zilei de joi. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare după amiaza şi seara, când la rafală se vor atinge viteze, în general de 45 – 50 km/h.

Te-ar mai putea interesa și
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul său îi vizează pe micii producători, „sclavul salariat cocoşat de credite, vânzătorul de la hipermarketul străin”
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Răspunsul la întrebarea de ce a primit cele mai......
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau ...
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1 a anunţat că a ajuns la un acord de principiu cu General Motors (GM) pentru a sprijini încorporarea GM/Cadillac ...
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice – raport BERD
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice ...
O revenire globală a politicilor industriale care îşi propun să protejeze interesele domestice ameninţă cooperarea ...