MAE a anunțat că 153 de cetățeni români, care au lucrat la o fermă din Germania, sunt repatriați cu o cursă charter

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că 153 de cetăţeni români lucrători la o fermă din regiunea Dingolfing-Landau din Germania - 137 dintre cei care deţin trei teste negative şi 16 dintre cei care au fost confirmaţi iniţial pozitiv şi au finalizat perioada de izolare prevăzută de legislaţia germană -, ce şi-au exprimat dorinţa de a reveni în România, sunt repatriaţi, în cursul zilei de vineri, cu o cursă aeriană tip charter, costurile fiind suportate de către autorităţile germane, relatează Agerpres.
Economica.net - vin, 07 aug. 2020, 18:00
MAE a anunțat că 153 de cetățeni români, care au lucrat la o fermă din Germania, sunt repatriați cu o cursă charter

MAE arată că, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Consulatului General al României la Munchen, autorităţile bavareze au iniţiat o procedură de repatriere voluntară a cetăţenilor români de la această fermă care deţin trei teste negative succesive pentru infecţia cu SARS-CoV-2, precum şi a celor care iniţial au fost testaţi pozitiv şi care au încheiat perioada de izolare prevăzută de legislaţia germană.

Ministerul menţionează că un reprezentant al Consulatului General al României la Munchen s-a deplasat la ferma în cauză pentru a acorda asistenţă consulară, precum şi pentru a asigura sprijin în relaţia cu autorităţile bavareze. De asemenea, reprezentantul oficiului consular s-a deplasat şi la aeroport pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunii de repatriere.

Totodată, la această fermă se mai află 55 de cetăţeni români care au fost testaţi negativ, precum şi 131 dintre cei care au fost iniţial testaţi pozitiv şi care şi-au încheiat perioada de izolare.

MAE precizează că reprezentanţii oficiului consular menţin legătura cu autorităţile bavareze competente în vederea identificării unor noi variante de transport către România, dacă persoanele în cauză vor dori repatrierea.

Consulatul General al României la Munchen continuă dialogul cu autorităţile germane, cu reprezentanţii companiei angajatoare şi cu lucrătorii români din cadrul fermei şi acordă asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile locale în contextul pandemiei de COVID-19.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Munchen: 0049 089553307 şi 0049 08998106143, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de urgenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al Oficiului consular: 00491602087789.

Te-ar mai putea interesa și
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în 2030 ar putea fi aprobat în ședința de astăzi, 21 noiembrie, a......
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...