ANSVSA a dat amenzi în ultimele cinci zile pe Litoral de aproape 370.000 de lei

Inspectorii sanitari veterinari au amendat, în ultimele cinci zile, 60 de unităţi de alimentaţie publică de pe Litoral cu 368.000 de lei pentru abateri de la legislaţie, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Economica.net - sâm, 08 aug. 2020, 06:27
ANSVSA a dat amenzi în ultimele cinci zile pe Litoral de aproape 370.000 de lei

Medicii veterinari care activează în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2020,” au verificat, în intervalul 3 – 7 august, 163 de unităţi de alimentaţie publică amplasate în cele 7 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia. Au fost verificate 54 de restaurante, 2 cafe-baruri, 2 pizzerii, 23 de unităţi tip fast – food, 4 braserii, 12 unităţi de tip bufet, 15 baruri,un snack-bar, 3 rulote, 28 de magazine alimentare, 10 laboratoare de cofetărie/patiserie, o gelaterie, un stand cu produse alimentare, 3 unităţi tip bistro, o tonetă şi o autoutilitară.

„Au fost constatate abateri de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor la 60 de unităţi, respectiv: 18 restaurante, 8 unităţi tip fast – food, 8 unităţi tip bufet, o rulota, 6 magazine alimentare, 7 baruri, 2 bistro, o braserie, 2 laboratoare cofetărie/patiserie, un mijloc de transport auto şi un stand cu produse alimentare. Neregulile au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 368.000 de lei. De asemenea, a fost emisă o Ordonanţa de suspendare temporară a activităţii pentru o unitate de tip fast food şi au fost confiscate şi retrase de la vânzare 118 kilograme de produse alimentare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare”, se precizează în comunicatul ANSVSA transmis AGERPRES.

Principalele deficienţe constatate de inspectorii sanitari veterinari în timpul acestor controale au vizat: manipularea neigienică a produselor alimentare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar-veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; depozitarea ouălor în condiţii necorespunzătoare; depozitarea, alimentelor sub formă de materii prime sau semipreparate împreună cu produse finite care se consumă fără prelucrare termică; funcţionarea fără documente de înregistrare sanitară veterinară.

ANSVSA precizează că, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786.577007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr funcţionează în paralel cu cel al Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

Te-ar mai putea interesa și
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune asupra unei......
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...
Clinica Medikali prognozează că va realiza o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei până la sfârșitul lui 2024
Clinica Medikali prognozează că va realiza o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei până la sfârșitul lui ...
Medikali, clinică medicală privată cu acționariat 100% românesc și care aniversează doi ani de activitate, anunță ...