Pierderile Revolut s-au triplat înaintea pandemiei

Platforma financiară britanică Revolut a raportat pierderi mai mult decât triple pentru 2019, o nouă dovadă a presiunilor cu care se confruntau firmele din domeniul tehnologiei financiare (fintech) înainte de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
Economica.net - mar, 11 aug. 2020, 11:34
Pierderile Revolut s-au triplat înaintea pandemiei

În 2019, Revolut a înregistrat pierderi înainte de taxe de 107 milioane de lire sterline, comparativ cu 33 milioane de lire sterline în anul precedent.

Oficialii Revolut au explicat că pierderile au crescut anul trecut după ce costurile aproape s-au triplat, la 270 milioane de lire sterline, în urma investiţiilor în produsele companiei.

În schimb, veniturile au urcat cu 180% anul trecut, la 163 milioane de lire sterline, în timp ce numărul clienţilor pe segmentul de retail a urcat la zece milioane, de la 3,5 milioane.

Pe plan global, firmele din domeniul tehnologiei financiare au fost forţate să-şi reducă costurile şi unele nu au reuşit să obţină finanţare, de când a izbucnit pandemia.

Revolut a anunţat că reduce cheltuielile şi menţine un control strâns al costurilor, după ce consumatorii au cheltuit mai puţin în străinătate.

„În pofida actualelor dificultăţi economice, ne concentrăm în continuare pe obiectivul nostru de a ajunge profitabili”, a afirmat directorul general Nik Storonsky, cel care a înfiinţat compania.

Revolut s-a lansat în 2015 cu misiunea de a construi o super-aplicaţie financiară prin care utilizatorii să poată gestiona toate aspectele care ţin de viaţa lor financiară. În patru ani, compania a atras peste 10 milioane de utilizatori, a obţinut investiţii în valoare totală de peste 800 milioane de dolari, iar acum are 2.000 de angajaţi la nivel global.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...