CNCD: ROMATSA – amendată cu 11.000 de lei. A încălcat dreptul la egalitate de tratament privind încadrarea în muncă

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA a fost amendată, miercuri, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu 11.000 de lei pentru discriminare directă prin care s-a încălcat dreptul la egalitate de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 12 aug. 2020, 11:49
CNCD: ROMATSA - amendată cu 11.000 de lei. A încălcat dreptul la egalitate de tratament privind încadrarea în muncă

Potrivit unui comunicat al CNCD, Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit, în şedinţa de soluţionare a petiţiilor din ziua de miercuri, că „introducerea şi utilizarea pe parcursul procedurii de recrutare, pentru poziţia de controlor trafic aerian, a criteriului de vârstă, fără a promova testul justificării obiective (criteriul să urmărească un scop legitim, să fie adecvat şi necesar, respectiv să fie proporţional cu scopul urmărit) constituie o faptă de discriminare directă prin care s-a încălcat dreptul la egalitate de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6 din OG. 137/2000, republicată”.

Sursa citată arată că s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale de 11.000 de lei faţă de Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA RA.

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi (5 voturi).

Te-ar mai putea interesa și
Ce se va întâmpla după 1 aprilie, când se liberalizează preţurile la energie – Burduja: Consumatorii vulnerabili nu vor avea de suferit, nu le vor creşte facturile
Ce se va întâmpla după 1 aprilie, când se liberalizează preţurile la energie – Burduja: Consumatorii vulnerabili ...
Ministerul Energiei a iniţiat un Memorandum care adună la masă reprezentanţi ai mai multor instituţii pentru definirea foarte clară a consumatorului vulnerabil, cel aflat în sărăcie......
Grupul 5 al termocentralei pe cărbune Rovinari intră în probe astăzi
Grupul 5 al termocentralei pe cărbune Rovinari intră în probe astăzi
Grupul 5, retehnologizat, al centralei pe cărbune de la Rovinari, intră în probe începând de astăzi, a declarat ministrul ...
S-a oprit caruselul prețurilor la energie? Nuclearelectrica a vrut să vândă energie cu livrare în următorii doi ani, dar nimeni nu a oferit prețul cerut
S-a oprit caruselul prețurilor la energie? Nuclearelectrica a vrut să vândă energie cu livrare în următorii doi ani, ...
La o lună după o licitație încheiată cu succes, Nuclearelectrica a vrut din nou să vândă în piață energie cu livrare ...
Consiliul Concurenţei analizează evoluţia preţurilor de echilibrare pe piaţa de energie
Consiliul Concurenţei analizează evoluţia preţurilor de echilibrare pe piaţa de energie
"Analizăm preţurile de echilibrare de pe piaţa de energie şi ne uităm foarte atent la cum se formează acestea, dar ...