Școlile din Austria se vor deschide la începutul lui septembrie. Elevii nu vor fi obligați să poarte mască, dar vor fi testați în număr mare

Elevii din Austria încep cursurile pe 7 septembrie cu prezenţa în clasă, dar fără obligaţia de a purta mască de protecţie, cu încăperi foarte bine aerisite şi cu efectuarea multor teste, a informat luni ministrul învăţământului, Heinz Fassmann (foto), citat de EFE, relatează Agerpres.
Economica.net - lun, 17 aug. 2020, 16:15
Școlile din Austria se vor deschide la începutul lui septembrie. Elevii nu vor fi obligați să poarte mască, dar vor fi testați în număr mare

Scopul acestui plan de reîncepere a anului şcolar realizat în colaborare cu Ministerul Sănătăţii este de a menţine şcolile deschise „în cea mai deplină normalitate posibilă”, a explicat ministrul Fassmann la o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, care a considerat „absurdă” cererea unor sindicate ale profesorilor de a impune măşti la cursuri, „este greu de imaginat cum poate fi trezit entuziasmul” pentru o materie, când elevii trebuie să stea două ore la rând cu nasul şi gurile acoperite.

Va fi impusă însă această măsură la intrare şi pe culoarele şcolilor atunci când autorităţile sanitare vor avertiza asupra creşterii riscului într-o anumită zonă, conform unui sistem numit „semafor” cu gradul de alertă în patru culori.

Astfel, măştile vor fi necesare când alerta va fi galbenă şi portocalie (gradul doi şi trei pe scară, după cel verde), în timp ce la culoarea roşie şcoala va fi închisă iar cursurile vor fi mutate în mediul online.

Pe de altă parte, ministerul a recomandat multă ventilaţie în sălile de clasă la fiecare 20 de minute şi timp de minimum 5 minute de fiecare dată.

La toate acestea se adaugă şi o politică de informare a elevilor şi de restricţionare a grupurilor pentru a evita un contact prea amplu între copii.

De asemenea, părinţilor li se recomandă să nu trimită copiii la şcoală dacă au simptome similare infecţiei COVID-19, iar pentru detectarea cazurilor asimptomatice vor fi realizate teste la scară mare.

În cooperare cu centrele de învăţâmânt din întreaga ţară se prevede testarea a circa 15.000 de elevi şi 1.200 de profesori la fiecare trei săptămâni, iar pentru aceasta se va recurge la o nouă procedură în care, pentru a lua o mostră, persoana respectivă trebuie să facă gargară timp de 20 de secunde.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...