Lucian Bode anunță că din 2021 Ministerul Transporturilor va primi 2% din PIB

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că Executivul este decis să ia o serie de măsuri de creştere a capacităţii administrative a statului şi, începând de anul viitor, prin Legea bugetului, să fie alocat pentru transporturi un procent de 2% din PIB.
Economica.net - mar, 18 aug. 2020, 18:22
Lucian Bode anunță că din 2021 Ministerul Transporturilor va primi 2% din PIB

„Sunt câteva măsuri de creştere a capacităţii administrative a statului pe care dacă nu le luăm degeaba avem finanţarea şi avem un plan foarte bine pus la punct. Noi suntem hotărâţi să luăm aceste măsuri, alături de alte măsuri importante, astfel încât, de anul viitor, să avem 2% din PIB pentru transporturi alocat prin legea bugetului, să avem fonduri europene atrase, azi avem aproximativ 40% din cei 6,1 miliarde de euro absorbţie pe componenta de infrastructură, foarte puţin, să utilizăm la maxim fondurile din Planul naţional de recuperare şi rezilienţă, cei 33 miliarde de euro. Şi, dacă aceşti bani nu ne sunt suficienţi, pentru că din calculele noastre, pe toate modurile de transport, în următorii 10 ani este nevoie să investim aproximativ 73 miliarde de euro, dacă aceşti bani din buget, respectiv fonduri europene, nu sunt suficienţi, să apelăm la împrumuturi, pentru că România îşi permite şi trebuie să îşi permită să se împrumute pentru a-şi dezvolta infrastructura”, a afimat ministrul Transporturilor, marţi seara, la B1TV, relatează Agerpres.

Acesta a reiterat că în următorii 10 ani ar urma să fie finalizaţi peste 3.000 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, deoarece altfel nu se poate vorbi despre dezvoltare economică.

„Am spus şi repet. Dacă vrem să avem infrastructură de calitate şi să dezvoltăm mari proiecte de infrastructură ne-am propus ca în următorii 10 ani să finalizăm peste 3.000 de km de autostrăzi şi drumuri expres în România, pentru că altfel nu putem să vorbim de dezvoltare economică şi de creşterea bunăstării cetăţenilor. Noi avem un plan foarte bine pus la punct, l-am numit Planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru următorii zece ani, parte componentă a Planului Naţional de investiţii şi relansare economică. Dar, degeaba avem un angajament ferm în ceea ce priveşte finanţarea: fonduri europene, 2% din PIB alocare în fiecare an pentru transporturi, dacă nu vom lua măsuri de creştere a capacităţii administrative a statului pentru a implementa aceste proiecte, cu siguranţă şi dacă avem 4 miliarde, 5 miliarde de euro în fiecare an, nu putem să-i cheltuim”, a spus Bode.

El a explicat că două dintre aceste măsuri vizează contestaţiile, acele instanţe specializate, cu secţii specializate pentru judecarea contestaţiilor, astfel încât să nu fie aglomerată o secţie comercială şi să dureze ani de zile procesul.

Totodată, a adăugat ministrul, pentru a accelera proiectele de infrastructură trebuie să fie reduse termenele până la care se pot depune contestaţiile şi să fie înăsprite condiţiile în care se depun contestaţiile, respectiv, în momentul în care cineva vrea să depună o contestaţie să plătească o „cauţiune”, care, „indiferent dacă va câştiga sau va pierde” acel proces, să rămână la bugetul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...